Contractul de finanțare pentru Edificiul Roman cu Mozaic, semnat. Cam greu...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După aproape doi ani de la elaborarea primelor documente

Contractul de finanțare pentru Edificiul Roman cu Mozaic, semnat. Cam greu...

Administrație 30 Mai 2018 / 17:33 1238 accesări

Majoritatea monumentelor istorice din județul Constanța se află în moarte clinică. Cine nu crede acest lucru poate doar să arunce o privire la clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, la Edificiul Roman cu Mozaic sau la Cetatea Carsium din Hârșova și va vedea cât de degradate sunt. Despre mormântul Hypogeu din zona restaurantului Zorile este inutil să aducem vorba, pentru că suntem convinși că puțini constănțeni știu de existența acestui monument. Nu de alta, dar din 1988, când a fost descoperit, accesul publicului a fost interzis, din cauza fragilității monumentului. Însă autoritățile județene promit că soarta acestor monumente se va schimba în bine. Sigur, ele promit asta de aproape doi ani, de când s-a schimbat conducerea Consiliului Județean Constanța (CJC), dar acum s-au făcut primii pași concreți.

CONTRACTUL PENTRU FINANȚAREA RESTAURĂRII EDIFICIULUI ROMAN CU MOZAIC, SEMNAT!

Mai exact, miercuri, 30 aprilie, președintele CJC, Horia Țuțuianu, a semnat contractul de finanțare a proiectului privind „Restaurarea, Conservarea, Amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”. Asta înseamnă că pot începe toate licitațiile și procedurile pentru desemnarea unui constructor și reabilitarea acestui monument. „Am semnat contractul pentru Restaurarea, Conservarea, Amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic. Un proiect la care am lucrat mult în ultima vreme. A fost depus la ministerele de resort și acum suntem în faza în care putem spune că acest proiect intră în linie dreaptă. Sper ca anul viitor, turiștii și constănțenii să poată vizita acest obiectiv și să vadă frumusețile din interior. În lunile următoare vom demara procedurile de licitație și atribuire a acestui obiectiv. Valoarea proiectului este de 3,4 milioane de euro, bani alocați din fonduri europene. La acest obiectiv nu s-a mai intervenit de peste 30 de ani și este într-o stare de degradare foarte mare. Era nevoie de o investiție majoră în acest punct turistic. Cel mai mult îmi doresc să nu mai existe probleme după organizarea licitațiilor și să nu mai avem contestații. Sper să se modifice cât mai repede legea achizițiilor publice, astfel încât să nu mai avem parte contestații, care să blocheze proiecte de interes județean și național“, a declarat președintele CJC, Horia Țuțuianu, care a anunțat că lucrările vor dura aproximativ un an. El a mai spus că în următoarele săptămâni, va semna și contractele de finanțare pentru reabilitarea mormântului pictat Hypogeu, a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța și a cetății Carsium din Hârșova.

DOI ANI LE-A LUAT...

Amintim că intențiile actualei conduceri a CJC de reabilitare a celor patru monumente: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Edificiul Roman cu Mozaic, Cetatea Carsium din Hârșova și mormântul pictat Hypogeu datează de aproape doi ani. În septembrie 2016, a fost organizată o dezbatere publică în cadrul căreia au fost prezentate planurile de restaurare a celor cinci obiective. Însă proiectele și cheltuielile aferente au fost aprobate abia în decembrie 2017. Astfel, pentru reabilitarea Edificiului Roman cu Mozaic a fost aprobată finanțarea de 3 milioane de euro, restaurarea cetății Carsium din Hârșova costa aproximativ 2,5 milioane de euro, reabilitarea clădirii MINAC costă circa 4,5 milioane de euro, iar pentru mormântul pictat Hypogeu va fi contractată o finanțare de 1,3 milioane de euro.



12