Contractul de leasing financiar trebuie declarat la SPITVBL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contractul de leasing financiar trebuie declarat la SPITVBL

Administrație 06 Martie 2007 / 00:00 811 accesări

Contribuabilii persoane juridice care deţin clădiri, terenuri sau mijloace de transport dobîndite în baza unui contract de leasing financiar au obligaţia să le declare la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale de care aparţin. ”Reamintim persoanelor interesate faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 343/2006, pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal, termenul legal de declarare pentru contractele de leasing financiar, încheiate pînă la 31 decembrie 2006 a expirat la data de 31 ianuarie. În cazul contractelor de leasing financiar încheiate după 1 ianuarie, termenul legal pentru declarare este de 30 de zile de la data înscrisă în actul de dobîndire”, a declarat directorul executiv adjunct al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) din cadrul Consiliului Local Constanţa, Carmen Trentea. Declaraţiile de impunere trebuie să fie depuse de către toţi deţinătorii de bunuri achiziţionate prin contractul de leasing financiar, chiar dacă aceştia beneficiază de reducere sau de scutire de la plata impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport. Pe întreaga durată a contractului de leasing financiar, pentru persoanele juridice, impozitul se datorează de către locatar, iar în cazul în care contractul de leasing încetează altfel decît prin ajungerea la scadenţă, impozitul este datorat de către locator. Valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea din contract a clădirii, aşa cum este ea înregistrată în contabilitatea locatorului sau a locatarului, conform prevederilor legale. Orice modificare intervenită în contractul de leasing financiar va fi anunţată, în termen de 30 de zile, organului fiscal competent.



12