Contractul încheiat de Hidroelectrica cu Europec, denunţat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contractul încheiat de Hidroelectrica cu Europec, denunţat

Justiție 27 Iunie 2012 / 00:00 411 accesări

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, partener al Euro Insol, a denunţat, ieri, contractul de vânzare a energiei către firma Europec din Galaţi, din cauza prejudiciului adus în perioada 2006 - 2012, de 118 milioane lei, la care se adaugă unele facturi neplătite. \"Unul dintre motive a fost pierderile foarte mari din contract - 118 milioane lei pe ultimii şase ani, ca să dau doar un exemplu\", a menţionat Borza. Acesta a menţionat că acest prejudiciu a fost produs în perioada 2006 - 2012 şi a fost coroborat cu neplata unor facturi pe perioada ianuarie - iunie 2012. Europec este una din firmele care cumpăra energie electrică de la Hidroelectrica, prin contracte directe, sub preţul pieţei. În 2011, Europec a cumpărat 320.876 MWh, la un preţ mediu de 141 lei/MWh. Tribunalul Bucureşti a admis săptămâna trecută cererea Hidroelectrica de intrare în insolvenţă. Deschiderea procedurii de intrare în insolvenţă a Hidoelectrica nu este asociată cu contractele bilaterale, a declarat anterior preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, Remus Vulpescu. \"Dacă aceste contracte sau dacă alte contracte vor fi ajustate sau afectate într-un fel sau altfel va rămâne să se stabilească de către autorităţile şi de către organele competente potrivit legii 85/2006, care sunt judecătorul, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, administratorul judiciar. Noi nu asociem în momentul de faţă aceste contracte bilaterale cu procedura de insolvenţă pentru că procedura de insolvenţă vizează reorganizarea întregii activităţi a Hidroelectrica, eficientizarea ei şi corectarea eventualelor probleme\", a spus Vulpescu.

CONTRACTELE “BĂIEŢILOR DEŞTEPŢI”, PE PIAŢA CONCURENŢIALĂ Reamintim că, pe 18 mai, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, declara că se doreşte aducerea contractelor încheiate de Hidroelectrica cu \"băieţii deştepţi\" pe piaţa concurenţială, în urma negocierilor reuşindu-se eliminarea preţului fix din aceste contracte, adică \"ceea ce nu s-a reuşit în 10 ani\". Potrivit lui Chiţoiu, statul are de recuperat 1 miliard de euro de la \"băieţii deştepţi\", în condiţiile în care contractele încheiate cu Hidroelectriva vor fi considerate ajutor de stat de către Comisia Europeană. Ulterior, Ministerul Economiei a anunţat că renegocierea contractelor bilaterale încheiate de Hidroelectrica se află în derulare, iar rezultatul va fi făcut public imediat ce negocierile se finalizează.

DUBLĂ INVESTIGAŢIE Investigaţiile derulate de Consiliul Concurenţei (CC) şi Comisia Europeană (CE) privind contractele Hidroelectrica vor mai dura cel puţin până la sfârşitul lui 2012, sancţiunile maxime stabilite prin legislaţia naţională fiind de maxim 10% din cifra de afaceri, a precizat preşediintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. CC a demarat o investigaţie asupra contractelor bilaterale încheiate de Hidroelectrica, pentru a vedea dacă partenerii din contracte s-au înţeles între ei privind preţul energiei. Lista firmelor investigate include Alro Slatina, Energy Holding, Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Electromagnetica, Luxten, Elsid Titu, Europec, Electrocarbon, EFT România şi EFT Elveţia. Şi Comisia Europeană a demarat o investigaţie asupra acestor contracte, existând suspiciunea unui ajutor de stat ca urmare a preţului foarte mic din aceste contracte.



12