Numărul total al contragaranţiilor notificate de fondurile de garantare şi confirmate de Fondul Român de Contragarantare (FRC) până la finalul anului trecut este de 9.643 contragaranţii, cu o valoare totală în echivalent lei de 1,435 miliarde lei. Volumul de finanţări susţinute se ridică la 1,57 miliarde lei în primul semestru din 2011 şi la 1,87 miliarde lei în al doilea semestru de anul trecut. Potrivit FRC, în funcţie de tipul finanţării, şi în anul 2011 continuă să predomine contragaranţiile aferente capitalului de lucru, în defavoarea investiţiilor, cu menţinerea ponderilor înregistrate anterior. În ceea ce priveşte categoriile de întreprinderi susţinute, datele FRC arată că 10% din contragaranţii au fost acordate pentru start-up-uri, 48% întreprinderilor cu vechime între 3-10 ani şi 42% pentru susţinerea întreprinderilor cu peste 10 ani de activitate. În funcţie de numărul de salariaţi, 77% din contragaranţii au fost acordate unor IMM ce au maxim 20 de angajaţi. În funcţie de intervalele de scadenţă, 71% din contragaranţii au fost acordate pentru finanţări pe termen scurt, 23% pentru finanţări pe termen mediu şi doar 5% pentru finanţări pe termen lung. Principalele bănci partenere ale Fondului sunt: Banca Transilvania, UniCredit, BRD, BCR şi CEC. Conform situaţiei contragaranţiilor active/în vigoare la finalul lui 2011, cele cinci bănci cumulează circa 73% din volumul acestora şi respectiv 83% din numărul lor total, distribuţie care s-a menţinut constantă pe parcursul ultimelor trei trimestre din an. Fondul are ca unic obiect de activitate contragarantarea garanţiilor acordate de fondurile de garantare, persoane juridice române, pentru creditele şi alte instrumente de finanţare obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii de la instituţiile de credit şi alte instituţii financiare nebancare.