Ceea ce se petrece pe scena politică autohtonă seamănă cu mişcarea mareelor. Fenomenul a început imediat după izbucnirea scandalului legat de Mircea Băsescu, în urma dezvăluirilor lui Sorin Roşca Stănescu. Parcă îţi vine să spui că ziaristul a deschis Cutia Pandorei, stîrnind furia lui Traian Băsescu. Mai întîi, preşedintele şi PD-L-ul au lăsat impresia că fac un pas înapoi, ca retragerea apelor la reflux, iar acum au pornit contraofensiva, atît subterană, cît şi la suprafaţă, exact ca întoarcerea apelor la momentul fluxului.
Semnalul replierii şi al asaltului a fost dat de Constantin Simirad la Iaşi, în fieful PSD-ului. Apoi a început sezonul „cumpărăturilor de toamnă”, adică operaţiunea democrat-liberalilor de a racola, acolo unde pot, fie prin şantaj politic, fie prin mită electorală („îţi asfaltăm drumuri”, „îţi dăm bani pentru bugetul local”, etc), cît mai mulţi primari, fie de la PSD, fie de la PNL, pentru a asigura, pe de o parte, un „covor administrativ” prielnic candidaturii lui Băsescu la prezidenţiale, dar şi pentru, pe de altă parte, crearea senzaţiei generale că Traian Băsescu are o susţinere naţională, din toate direcţiile politice, pentru a candida a doua oară. Mă scuzaţi pentru fraza prea lungă, dar trebuia să enumăr mai multe lucruri dintr-o dată!
Operaţiunea continuă şi la suprafaţă, dar şi subteran, concomitent… Traficul de influenţă politică pe care îl exercită Traian Băsescu are doar o mică parte vizibilă, prin consecinţele sale publice. În acest sens, cazul lui Octav Cozmâncă este explicit. Dacă fostul secretar general al PSD, sau ce funcţie o fi avut, că nu mai ţin minte, îşi va anunţa susţinerea pentru Sorin Oprescu, aşa cum bănuieşte presa, scenariul devine clar. Cozmin Guşă a demonstrat lapidar că Băsescu are tot ineresul să candideze doctorul Oprescu, pentru că acesta îi fură din voturi lui Mircea Geoană, în vederea turului doi. Aceste pregătiri febrile ale PD-L-ului au fost date în vileag de reacţia lui Emil Boc faţă de Ecaterina Andronescu! Ministrul Învăţămîntului a căzut ca musca în lapte, fără nicio vină… Ea a luat o măsură administrativă de bună credinţă, dorind rezolvarea rapidă a interimatului numeroşilor directori de şcoli, dar s-a trezit în mijlocul unui foc încrucişat, dovadă că PD-L-ul are în vedere controlul şcolilor pentru alegeri, deoarece acestea vor fi sediile secţiilor de votare, în majoritatea circumscripţiilor.
Opiniile sociologului Alin Teodorescu, membru marcant al PSD şi susţinător al lui Mircea Geoană, exprimate într-un talk-show din weekend-ul trecut, au confirmat această contraofensivă orchestrată amplu de Traian Băsescu şi PD-L, avertizînd chiar asupra faptului că s-ar putea întîmpla ca social-democraţii să se confrunte şi cu alte „defectări”, dacă mai ţineţi minte termenul folosit pe vremea războiului rece, cînd venea vorba de „dezertarea” unui spion… Iar dacă toate aceste detalii n-ar fi de ajuns, a venit şi interviul lui Băsescu de la postul Radio România Actualităţi, în care atacă din nou presa că l-a făcut terorist… Aşadar, este limpede ca lumina zilei, acum, că scandalul iscat în jurul fratelui său l-a enervat teribil pe actualul preşedinte, căci „cineva” a îndrăznit să pună degetul pe rană, ceea ce l-a determinat să scoată sabia din teacă.
În schimb, în toată această operaţiune oneroasă, Traian Băsescu uită că acela care va scoate primul sabia, de sabie va pieri, iar cel care sapă groapa altuia va cădea singur în ea!!