Iulia este poeta care se naşte, de fiecare dată, cu fiecare cuvînt, cu fiecare rostire, şi care priveşte, în fiece clipă, lumea, cu ochii uluiţi ai copilului nou-născut, gol, în faţa frumuseţii universului… Lumea Iuliei este lumea-scorpion, ce, sub privegherea Tatălui-timp, eliberează „rîuri de purpură ce adapă lenea nopţilor întinse pe canapea împotriva tuturor, împotriva poeziei, chiar împotriva femeii-pasăre ce musteşte, regăsită, în frunzele dulci de mescalină de prin încăperile zilei pline de întrebări cu oase de ebonită de poveste de budoar ce cîntă sînge - pradă ţie, Domnule Timp - şi flutură steaguri albe, ţin strîns arme secrete ce ţintesc direct în inimă, în alte albii, în alte culcuşuri, pe unde cauţi iubirea, ca pe un suvenir într-o zi ploioasă, într-un sezon al luptelor de stradă, în care o picătură de apă era dimineaţă, bărbatul-capcană, iar lumea simţea cum o iubeam în lumina omului-luni şi a tăcerii ce smulge din mine lacrimi la kilogram, în patria mea despre care… mai întrebaţi-mă…”

Domnul-timp, femeia-pasăre, bărbatul-capcană şi omul-luni, acestea sînt coordonatele poeziei Iuliei Pană, aşa cum a ajuns ea, şchiopătînd (nu pentru că n-ar vrea să ajungă, ci pentru că vrea să cuprindă totul), la volumul „Contrasecunde”, apărut într-o prezentare de excepţie la Editura Brumar, din Timişoara. Lansarea volumului a avut loc la librăria Cărtureşti din Constanţa şi, odată cu acest eveniment, Iulia a deschis şi sezonul poeziei cu ceai de la îndrăgita librărie. Amelia Stănescu, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Dobrogea, prezentă la lansare, a purtat, spre tărîmurile prieteniei, pe vîrful unei linguriţe picurînd a miere, povestea Iuliei, ridicînd, din cuvinte potrivite, un mic altar pe care a sacrificat, fără milă, clişee şi metafore. Fondul sonor a fost asigurat de Walter Ghicolecu, “semnatarul” unui recital de chitară. “Contrasecunde”, al patrulea volum de poezie al Iuliei Pană, este dedicat părinţilor ei şi “familiei care mă suportă” şi are ca motto “poeziile acestea sînt poezii kamikaze, trimise în lupta cu timpul” pentru că, spune poeta, “a scrie şi a publica poezie cere, în România lui 2009, curaj soldăţesc. Acum poţi scrie orice, bun sau rău, pentru că în marea de apariţii editoriale, cu tot talentul sau vigoarea, ai şanse mari doar să te îneci - şi nicio grijă să te cenzureze cineva sau să te salveze”.