Contravaloarea în lei a trusoului, prelungită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contravaloarea în lei a trusoului, prelungită

Social 28 Noiembrie 2008 / 00:00 568 accesări

Termenul de acordare a contravalorii în lei a trusoului ar putea fi prelungit pînă la sfîrşitul lui 2009, întrucît există dificultăţi în găsirea unui furnizor care să asigure toate produsele ce vor compune trusoul pentru nou-născuţi, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă elaborat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES). „Acest proiect de act normativ a fost elaborat ţinînd cont de faptul că elementele mai sus-menţionate se referă la o situaţie extraordinară, iar neadoptarea de măsuri imediate în sensul celor preconizate, prin utilizarea procedurii de legiferare prin ordonanţă de urgenţă, determină consecinţe negative în sensul afectării uui interes public, respectiv interesul beneficiarilor legii nr.482/2006”, se mai arată în nota de fundamentare. În decembrie anul trecut, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.150/2007 de modificare a Ordonanţei Guvernului nr.3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea Legii nr.482/2006 a fost decalată în sensul acordării pentru copiii născuţi în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008 a contravalorii trusoului, respectiv 150 lei.



12