DUEL INEGAL Nu este necunoscut faptul că pentru a ţine pasul cu economia Statelor Unite ale Americii (SUA), unde, spre exemplu, bugetul alocat dezvoltării este comparativ egal cu cel al unui stat din Europa, mai-marii Bătrânului Continent au pus în 1958 bazele unei comunităţi economice, pentru a aplica proiecte de mare anvergură similare cu cele dezvoltate de SUA. Însă, în ciuda progresului făcut de Uniunea Europeană în cei peste 50 de ani de existenţă, criza, declanşată, culmea, chiar de SUA în 2008 şi resimţită în Europa în 2009, a zdruncinat din temelii marea familie europeană, care îşi revine cu greu din şocul financiar. De la declanşarea crizei, între SUA şi Europa au existat mai mereu înţepături, americanii acuzându-i pe europeni că nu sunt în stare să iasă din impasul financiar. În această idee, Banca centrală a SUA acuză Banca Centrală Europeană (BCE) că ar fi creat o criză a datoriilor de stat care putea fi evitată, pe care nu a înţeles-o şi a atacat-o cu politici incoerente. „BCE nu are o strategie coerentă pentru a construi baza monetară necesară pentru susţinerea creării de bani pe care să se sprijine o economie în creştere”, se spune într-un document pregătit de Rezerva Federală din Richmond, una dintre cele 12 instituţii de supraveghere ale Sistemului Rezervelor Federale din Statele Unite. Tupeul americanilor de a da lecţii este cu atât mai iritant cu cât ei sunt principalii autori ai mocirlei financiare în care se zbate mapamondul de trei-patru ani.
PUNCT DE VEDERE Documentul, publicat într-un ziar de mare tiraj din America, a fost redactat în luna iulie şi este semnat de economistul-şef al Rezervei Federale din Richmond, Robert Hetzel. În nota sa, Banca centrală a SUA recomandă BCE să tipărească mai mulţi bani pentru a stimula economia europeană, după modelul relaxării cantitative adoptate în Statele Unite după criza financiară din 2008.