Contribuabilii persoane fizice şi juridice îşi pot plăti, pînă pe 31 martie, impozitele şi taxele datorate bugetului local, aferente primului semestru. Dacă anul trecut, mulţi contribuabili s-au înghesuit din primele zile la ghişee pentru a-şi plăti impozitele, nu acelaşi lucru s-a întîmplat şi în acest an, cînd locuitorii au aşteptat să primească mai întîi acasă înştiinţările de plată, pentru ca mai apoi să se prezinte cu acestea la ghişee. Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, Virginia Ştefănică, de la deschiderea ghişeelor SPITVBL (7 ianuarie - n.r.) şi pînă astăzi, încasările au crescut de la două, la cinci miliarde de lei vechi, în cazul persoanelor fizice, ceea ce înseamnă că oamenii au devenit din ce în ce mai preocupaţi de achitarea datoriilor către bugetul local. Cu toate acestea, ghişeele agenţiilor SPITVBL nu au fost foarte aglomerate. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre agenţia destinată persoanelor juridice, unde oamenii s-au călcat în picioare, însă nu pentru a-şi achita impozitele, ci pentru a-şi depune declaraţiile pentru 2008 sau pentru a obţine certificate de atestare fiscală. “Cel mai aglomerat a fost la ghişeele la care se plătesc amenzile de circulaţie“, a declarat Virginia Ştefănică. Contribuabilii persoane fizice care îşi vor achita integral impozitele şi taxele locale aferente anului 2008 pînă la termenul scadent al primului semestru beneficiază de o bonificaţie de 5%. În schimb, cei care nu îşi vor achita, pînă la 31 martie nici măcar datoriile aferente primului semestru, vor plăti, pentru fiecare zi de întîrziere, penalizări în valoare de 0,1%.