Contribuabilii din Portul Constanţa Sud, vizitați de inspectorii SPIT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Informare

Contribuabilii din Portul Constanţa Sud, vizitați de inspectorii SPIT

Administrație 07 August 2014 / 00:00 702 accesări

Luna trecută, inspectorii Serviciului Constatare şi Control din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa au luat la pas Portul Constanța Sud - Agigea și au vizitat toți agenții economici, pentru a-i informa cu privire la faptul că pot fi scutiți de dubla impozitare ce s-ar impune, pentru unii dintre ei, pentru perioada 2007 - 2011. Amintim că, în ultima ședință de Consiliu, aleșii locali au aprobat un proiect prin care operatorii economici din incinta Portului Constanţa Sud - Agigea care au fost obligați de instanță, în 2011, să plătească impozitele și taxele locale la Primăria Constanța, și nu la cea din Agigea, vor fi scutiți de plata obligațiilor aferente perioadei 2007 - 2011, dacă dovedesc că le-au achitat la Primăria Agigea. În acest fel, agenții economici vor fi scutiți de dubla impozitare. Revenind la acțiunea recentă a inspectorilor SPIT, ei au informat aproximativ 100 operatori economici despre prevederile Hotărârii Consiliului Local Constanţa 124/23.06.2014 pentru reglementarea situaţiei fiscale a unor contribuabili care au sediul/puncte de lucru sau deţin bunuri impozabile în incinta Portului Constanţa Sud. „Precizăm că depunerea cererii de scutire de impozite şi taxe se va face în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a HCLM, respectiv până la 6 octombrie 2014“, a declarat directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun.

Taguri articol


12