Contribuabilii mari şi mijlocii depun declaraţiile fiscale doar electronic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contribuabilii mari şi mijlocii depun declaraţiile fiscale doar electronic

Economie 04 Noiembrie 2010 / 00:00 473 accesări

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă contribuabilii mici şi mijlocii că, potrivit reglementărilor în vigoare, vor avea obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale doar electronic. Măsura se va aplica începând cu obligaţiile declarative aferente lui octombrie. Potrivit ANAF, la 25 noiembrie 2010, se vor transmite prin intermediul Sistemului Electronic Naţional (SEN) declaraţiile: 100 - privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, 101 - privind impozitul pe profit, 102- privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, 120 - privind accizele şi 130 - privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă. Totodată, vor mai fi transmise prin SEN declaraţiile 300 - Decont de taxă pe valoarea adăugată, 301 - Decont special de taxă pe valoarea adăugată, 390 VIES - Declaraţie recapitulativă privind livrările /achiziţiile /prestările intracomunitare şi 710 - Declaraţie rectificativă. Declaraţiile menţionate se depun prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro. Documentele trebuie semnate prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. \"Pentru garantarea securităţii operaţiunilor electronice, titularii certificatelor calificate se vor înregistra conform instrucţiunilor de utilizare a serviciului depunere declaraţii on-line publicate pe site-ul A.N.A.F., la adresa: www.anaf.mfinante.gov.ro, secţiunea: declaraţii electronice/înregistrare certificate digitale. Aceeaşi procedură se aplică şi în situaţia în care titularul certificatului calificat este desemnat sau împuternicit de către mai mulţi contribuabili pentru semnarea declaraţiilor fiscale. ANAF încurajează persoanele care nu se încadrează în categoria contribuabililor mari sau mijlocii să utilizeze mijlocul electronic de depunere a declaraţiilor fiscale ca metodă alternativă de declarare\", menţionează reprezentanţii ANAF.



12