Contribuţia la Fondul de asigurări de sănătate ar putea creşte la 14%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contribuţia la Fondul de asigurări de sănătate ar putea creşte la 14%

Sănătate 13 Mai 2010 / 00:00 529 accesări

Contribuţia la Fondul de asigurări de sănătate ar putea fi majorată de la 10,7 la 14%, lucru care ar duce la creşterea cu 20% a valorii fondului, a anunţat, ieri, directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adina Geană, adăugând că CNAS şi Ministerul Sănătăţii (MS) pregătesc un proiect de act normativ în acest sens. CNAS şi MS lucrează la un proiect pentru completarea Legii 95 din 2006, în care unul dintre puncte vizează modificarea contribuţiei la sănătate de la 10,7%, împreună angajat şi angajator, la 14%, cât a fost iniţial: \"Dacă s-ar accepta această creştere, atunci valoarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate ar creşte cu 20%”, a declarat Adina Geană. Potrivit directorului CNAS, din 21 de milioane de locuitori ai României, 11,6 milioane sunt scutiţi de la plata contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurari Sociale de Sănătate. Dintre cei exceptaţi, mulţi sunt copii, categorie care consumă foarte multe servicii medicale, a subliniat Adina Geană.



12