Contribuţia la pensiile obligatorii ar putea fi „îngheţată” la 2%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contribuţia la pensiile obligatorii ar putea fi „îngheţată” la 2%

Eveniment 26 Ianuarie 2009 / 00:00 562 accesări

Pentru a susţine bugetul public de pensii, premierul Emil Boc a promis sindicatelor că ia în calcul propunerea acestora ca nivelul contribuţiei virate către fondurile de private obligatorii să fie menţinută la 2% din salariu în acest an. “Noi am cerut o îngheţare pentru 2009 a nivelului contribuţiei virate către fondurile de pensii private obligatorii, deoarece sistemul public de pensii se confruntă cu probleme foarte mari”, a explicat vicepreşedintele Confederaţiei Cartel “Alfa”, Petru Dandea. Acesta a arătat că, în 2009, din banii sistemului public s-ar lua aproximativ 150 milioane de euro, în cazul în care nivelul contrubuţiei creşte cu 0,5%, pînă la 2,5% din venitul brut al salariaţilor. “Aceasta este una din măsurile propuse de partenerii sindicali care a fost deja discutată şi, în principiu, acceptată de către Executiv. Vom avea o nouă întîlnire cu miniştrii Economiei, Muncii şi Finanţelor, în prezenţa primului ministru”, a precizat Dandea. În opinia liderului sindical, confederaţiile au făcut această propunere pentru a nu pune “în pericol plata pensiilor actualilor pensionari”, prin creşterea cu 0,5% a contribuţiei la fondurile de pensii private pe parcursul unui an. Vicepreşedintele Cartel “Alfa” a mai spus că premierul Boc le-a promis sindicatelor că Guvernul este de acord să blocheze pentru anul acesta creşterea cuantumului acestei contribuţii, dacă se constată că există probleme în sistemul public de pensii. “Situaţia încasărilor la bugetul public de pensii nu este tocmai roză. Această reducere a contribuţiilor se suprapune peste măsura, pe care tot Guvernul Boc a promis că o aplică, de menţinere a valorii punctului de pensie în sistemul public la 45% din salariul mediu brut”, a adăugat vicepreşedintele Cartel “Alfa”. Potrivit legii, începînd cu 1 ianuarie a fiecărui an, după implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contribuţie la sistemul pensiilor obligatorii creşte cu 0,5%, pînă ajunge la 6% din venitul brut al salariaţilor, într-un interval de opt ani.

Taguri articol


12