Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat, în primul semestru al anului, venituri de 67 de miliarde de lei, din taxe şi impozite, în scădere faţă de nivelul de anul trecut. Contribuţiile la asigurările sociale sînt cele care aduc la bugetul de stat cele mai mari sume. Potrivit reprezentanţilor ANAF, de vină este recesiunea economică, întrucît tot mai mulţi oameni au rămas fără locuri de muncă. Pentru primul semestru al anului este vorba despre 18 miliarde de lei. Cotele de TVA au adus 17 miliarde de lei, în timp ce impozitul pe venit a alimentat bugetul cu 9,4 miliarde de lei. Contribuţii importante au şi Fondul unic de asigurări de sănătate, precum şi accizele, care includ şi taxa pe viciu. Adăugăm pe listă şi impozitul pe profit, taxele vamale şi asigurările pentru şomaj şi obţinem 67 de miliarde de lei încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în primul semestru al anului. Trebuie menţionat faptul că încasările din taxe şi impozite au scăzut faţă de anul trecut. Spre exemplu, impozitul pe profit a contribuit cu 500 de milioane de lei mai puţin la bugetul de stat. Şi din taxa pe valoare adăugată s-au încasat mai puţini bani. Cu 3 miliarde de lei mai puţin. Mai puţini bani faţă de 2008 şi din taxele vamale, asigurările pentru şomaj şi asigurările de sănătate care merg către Fondul Naţional Unic. Impozitul pe venit şi accizele au adus, în schimb, mai mulţi bani la bugetul de stat faţă de anul trecut.