Controale fără note pentru instituţiile din cadrul MAI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controale fără note pentru instituţiile din cadrul MAI

Justiție 21 Ianuarie 2011 / 00:00 517 accesări

Activitatea unei instituţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) nu va mai fi evaluată prin note sau calificative, potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii. În schimb, reprezentanţii Corpului de Control vor dispune măsuri pentru rezolvarea problemelor descoperite. Astfel, se elimină prevederea conform căreia activitatea unei instituţii, în cadrul unei inspecţii, este apreciată prin acordarea unor note pentru fiecare din obiectivele controlului. Calificativele acordate puteau fi \"foarte bine\" (între 9.00 şi 10.00), \"bine\" (7.00 - 8.99), \"satisfăcător\" (5.00 - 6.99) sau \"nesatisfăcător\" (1.00 - 4.99). Calificativul general acordat instituţiei inspectate era luat în considerare la întocmirea evaluărilor anuale ale personalului cu funcţii de conducere. Conform proiectului de act normativ, pentru planificarea verificărilor, se aprobă anual, de către ministru, la propunerea Corpului de Control, un plan unic de inspecţii. De asemenea, şefii structurilor MAI care dispun controale de fond aprobă, anual, un plan unic. Verificările se fac în baza unor planuri în care se precizează obiectivele, perioada de activitate supusă controlului, componenţa comisiei de control şi a subcomisiilor şi durata. Şeful comisiei poate fi directorul general al Corpului de Control sau o persoană cu funcţie de conducere, numită prin ordin sau dispoziţie. \"Preşedintele comisiei de inspecţie sau control de fond răspunde de pregătirea controlului, sens în care dispune, cu cel puţin cinci zile înaintea declanşării activităţii, măsurile necesare documentării şi instruirii membrilor comisiei în legătură cu specificul misiunilor şi sarcinilor entităţilor MAI supuse controlului, cunoaşterea legislaţiei, a ordinelor, instrucţiunilor şi dispoziţiilor de linie\", se arată în proiectul supus dezbaterii.



12