Un Grup Operativ de Control inter-ministerial, coordonat de Departamentul de Control al Guvernului şi alcătuit din alte 12 instituţii, va verifica întreg litoralul, pe perioada verii, conform unui Protocol semnat luni, la sediul Guvernului, în prezenţa premierului Călin Popescu Tăriceanu. Ca urmare, ieri, la Prefectura Constanţa, a avut loc prima întîlnire a grupului operativ de control. Şeful Departamentului de Control al Guvernului, Emanoil Neguţ, a declarat că prin constituirea grupului, s-a avut în vedere eficientizarea activităţilor de control, nu prin creşterea numărului sancţiunilor aplicate, ci prin optimizarea activităţii instituţiilor implicate. Neguţ a precizat că nu se mai doreşte întreprinderea unor controale multiple la acelaşi agent economic şi că acţiunile de verificare se vor face în baza sesizărilor din partea altor instituţii, la solicitarea consumatorilor sau în baza unor acţiuni programate. Neguţ a mai spus că acţiunile de control vor acoperi întregul litoral, iar responsabilităţile grupului vor fi împărţite pe şase domenii de activitate: siguranţa alimentară şi furnizarea serviciilor turistice de calitate, construcţii şi activităţi comerciale ilegale, protecţia salariaţilor, combaterea surselor de poluare, controlul activităţilor desfăşurate pe plaje şi ordinea şi siguranţa publică. Acţiunile de control se vor desfăşura pe trei zone operaţionale: zona 1 - Năvodari, Constanţa, Mamaia, zona 2 - Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, zona 3 - Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. Din grup vor face parte 550 de persoane - 375 de reprezentanţi ai serviciilor de ordine şi siguranţă publică (Jandarmeria şi Poliţia) şi 175 de persoane pentru activităţile de control pe norme tehnice. Neguţ a adăugat că se va recurge în principal la avertismente şi nu la amenzi, iar dacă metoda avertismentelor se va dovedi eficientă, va fi reintrodusă în legislaţia de control. Cele 12 instituţii care alcătuiesc grupul operativ sînt: Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Garda Financiară, Garda Naţională de Mediu, Inspecţia Muncii, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Administraţia Naţională Apele Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
“Comandament ca pe vremuri de tristă amintire”
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a declarat ieri că, deşi a fost invitat la prima întîlnire a grupului operativ, a refuzat să participe la discuţii, dar a formulat o adresă, în care a explicat motivele pentru care a luat această decizie. “Am refuzat să particip la întîlnire, pentru că dezvoltarea litoralului românesc nu se va face prin controale, ci printr-un management performant. Dezvoltarea litoralului românesc înseamnă crearea unor condiţii concurenţiale reale, similare cu cele din Bulgaria, Grecia sau Turcia, înseamnă TVA în turism de 3% şi nu de 19%, înseamnă subvenţionarea traficului aerian, înseamnă o serie de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung, pe care un Guvern trebuie să şi le asume pentru ca să putem apărea şi noi pe harta turistică internaţională. După 1989, turismul românesc a fost văduvit de susţinere politică”, a declarat Constantinescu. El a adăugat că astfel de comandamente, în care se asociază toate instituţiile de control ale statului, îi amintesc de vremuri de mult apuse. “Pe vremea lui Ceauşescu, prim-secretarul avea comandament pe litoral. Toate aceste instituţii adunate la un loc nu au decît un singur scop: să îi hărţuiască pe agenţii economici de pe litoral. Turiştii sînt pe cale de dispariţie în sudul litoralului, iar noi mergem să îi numărăm?! De ce trebuie să se facă un comandament cînd există legi care le dau dreptul acestor instituţii să controleze? De ce trebuie să se meargă în haită? A spus prim-ministrul că trebuie să avem grijă de litoral şi asta au înţeles ei să facă. Sute de inspectori plătiţi din banii publici vin să jefuiască litoralul şi să semene teroare în rîndul agenţilor economici”, a mai spus preşedintele CJC.