Autorităţile constănţene au verificat sâmbătă seară nouă magazine de „vise” din oraşul Constanţa, în urma controalelor fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.000 de lei. La acţiune au luat parte ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Oficialii DSP Constanţa au precizat că verificările au vizat condiţiile igienico-sanitare din magazinele respective, condiţiile de depozitare, dar şi respectarea termenelor de garanţie la produsele comercializate. Pentru abaterile descoperite, inspectorii DSP au dat amenzi în valoare totală de 5.000 de lei. În plus, ofiţerii BCCO Constanţa au ridicat din magazinele vizate 175 de plicuri cu diverse substanţe care vor fi expertizate, urmând să se stabilească dacă se numără printre cele scoase în afara legii la începutul acestui an. „Produsele confiscate nu aveau etichete. Vom vedea dacă administratorii magazinelor controlate aveau dreptul de a le vinde. Astfel de acţiuni vor continua”, a declarat cms. şef Aurelian Pavel, şeful BCCO Constanţa. Amintim că interdicţia de a comercializa produse etnobotanice a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă nr. 6 din 10 februarie 2010. Firmele distribuitoare, proprietarii magazinelor de “vise” sau alte persoane care deţineau astfel de produse au avut la dispoziţie zece zile pentru a le distruge, pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale.