Controale în magazinele de „vise”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controale în magazinele de „vise”

Justiție 19 Octombrie 2010 / 00:00 571 accesări

Peste 7.500 de produse etnobotanice şi 17 kilograme de substanţă activă folosită pentru prepararea stupefiantelor au fost confiscate de poliţişti, în ultima săptămână, în urma unor controale. În perioada 11 – 17 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IGPR, s-a desfăşurat, la nivel naţional, o acţiune comună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului pentru verificarea magazinelor de “vise”. Poliţiştii au constatat 67 de infracţiuni de încălcare a prevederilor Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri, 62 de persoane fiind cercetate. Totodată, oamenii legii au aplicat, pentru neregulile descoperite, amenzi în valoare totală de 332.625 de lei. De la începutul verificărilor în magazinele care comercializează produse etnobotanice, poliţiştii au confiscat aproximativ 102 kilograme de substanţe cu efect psihotrop, peste 1.000 de comprimate şi peste 4.500 de pliculeţe cu substanţe. Valoarea acestor mărfuri depăşeşte suma de 3.100.000 de lei. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate desfăşoară în continuare activităţi în vederea depistării eventualelor persoane care comercializează produse interzise prin ordonanţa de urgenţă, precum şi de monitorizare a „magazinelor de vise”, inclusiv a ofertelor on line.



12