Echipe mixte de control din Ministerul Educaţiei vor verifica datele transmise de universităţi în vederea clasificării, întrucât o analiză a acestora lasă să se întrevadă raportarea unor date greşite, a declarat, sâmbătă, ministrul de resort Daniel Funeriu. „Am semnat un ordin de ministru prin care o echipă mixtă formată din câte un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) vor merge în control în toate universităţile pentru a verifica corectitudinea datelor transmise de către acestea în vederea clasificării”, a spus ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu. Universităţile vor fi clasificate împreună cu experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene, în baza datelor transmise de către fiecare instituţie de învăţământ superior. În cazul în care o instituţie de învăţământ s-a clasat, intenţionat, într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată, conform Legii Educaţiei, pentru declaraţii false şi inducerea în eroare a publicului. Universităţile vor fi clasificate în trei categorii, respectiv universităţi centrate pe educaţie, care au numai pregătire de licenţă, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică, care au licenţă şi masterat şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie, care au licenţă, masterat şi doctorat. „Aşteptăm un semnal privind clasificarea. Dezideratul nostru este de a obţine clasificarea de universitate de cercetare avansată şi de educaţie”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prof. univ. dr. Victor Ciupină.