Controale încrucișate în toate spitalele, inclusiv în cele private!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Registre proprii

Controale încrucișate în toate spitalele, inclusiv în cele private!

Sănătate 22 Februarie 2016 / 16:16 1245 accesări

În toate spitalele din țară vor avea loc controale încrucişate, a anunțat ministrul Sănătăţii, dr. Patriciu Achimaş-Cadariu. ”Directorul Direcției de Asistență Medicală se va deplasa și va organiza întâlniri la 7 centre din București, Timișoara, Cluj, Craiova, Târgu-Mureș și Constanța cu directorii de direcții sanitare, pentru a avea și o discuție directă cu ei. Pregătim cu mare atenție aceste controale încrucișate, compartimentele de control, integritate sunt alături de noi”, a explicat demnitarul. Mai exact, ministrul Sănătății a dipus luni, 22 februarie, ca, în perioada 10 - 25 martie, Inspecția Sanitară de Stat să efectueze o acțiune de control în toate unitățile sanitare cu paturi publice și private. ”Ministerul Sănătății (MS) va transmite până în 25 februarie planul tematic de control, metodologia, responsabilitățile și obiectivele care trebuie atinse prin controalele încrucișate”, se arată într-un comunicat al MS. “Mă aștept ca aceste controale să fie tratate cu maximă responsabilitate, profesionalism și perseverență astfel încât, la sfârșitul perioadei de control managerii să aplice în mod corect prevederile normelor sanitare și să înțeleagă că respectarea acestora reprezintă o condiție esențială pentru pacienții tratați în unitățile sanitare”, a spus ministrul.

REGISTRU PROPRIU Și asta nu e tot. Autoritățile vor lua măsuri ca fiecare spital să aibă un registru propriu în care să fie trecute cazurile de boli transmisibile sau situaţiile neobișnuite, documente ce vor fi verificate, săptămânal, de către directorii Direcțiilor de Sănătate Publică. ”Ne gândim ca spitalele să aibă registre proprii în care să marcheze aceste cazuri de boli transmisibile și situații neobișnuite, precum și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți, astfel încât directorii de direcții sanitare să meargă proactiv săptămânal și să poată verifica ei înșiși aceste registre, dincolo de raportarea care se impune”, a declarat ministrul.



12