Ofiţerii de la Crimă Organizată au închis cinci magazine de “vise”, în urma unor acţiuni de control efectuate în luna ianuarie în Bucureşti şi în 14 judeţe, împreună cu inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, cei ai Autorităţii de Sănătate Publică, reprezentanţii Direcţiilor Sanitar - Veterinare şi comisarii Gărzii Financiare. Autorităţile au verificat 42 de firme care comercializează produse etnobotanice (n.r – aşa numitele droguri legale), oamenii legii întocmind şi cinci dosare penale, dintre care două la Ploieşti, pentru infracţiuni la Legea 143/ 2000 privind combaterea traficului şi consumului de droguri. Mai mult decât atât, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au anunţat că într-un magazin de „vise” din Braşov a fost identificat şi reţinut un bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile germane pentru falsificare de carduri. În urma celor 42 de acţiuni de control, au fost date amenzi în valoare totală de 203.000 de lei, activitatea a cinci magazine fiind suspendată pentru diverse nereguli. De asemenea, echipele de control au ridicat documentele contabile a zece societăţi şi peste 550 de probe, pe care le-au trimis în vederea expertizării la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii organizate (DCCO).
În urmă cu câteva zile, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) şi comisarii Gărzii Financiare Constanţa au efectuat controale la zece magazine de „vise” din Constanţa şi judeţ. „Colegii noştri de la Garda Financiară au descoperit nereguli la cinci dintre aceste societăţi, dar noi nu am găsit în magazinele verificate substanţe ilegale”, a declarat cms. şef Aurelian Pavel, şeful BCCO Constanţa. Chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române a declarat marţi, cu prilejul bilanţului instituţiei, că afacerile cu plante etnobotanice s-au dezvoltat foarte mult în ultima perioadă “pe fondul vidului legislativ”. Tobă a anunţat că Poliţia Română are reprezentanţi în grupul de lucru care funcţionează în prezent la Ministerul Sănătăţii pentru completarea cadrului legislativ.