Controale multe, sancţiuni puţine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Turiştii n-au prea avut ce reclama

Controale multe, sancţiuni puţine

Social 29 Septembrie 2011 / 00:00 451 accesări

Nenumăratele campanii implementate de ONG-uri cu privire la respectul faţă de mediul înconjurător, acţiunile de conştientizare referitoare la colectarea selectivă şi la dreptul la o natură curată al fiecăruia, cât şi avertismentele comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu se pare că au avut un impact pozitiv în mentalitatea cetăţenilor României. În sezonul estival 2011, reclamaţiile turiştilor legate de poluarea fonică sau de aruncarea deşeurilor în locurile nepermise au fost puţine comparativ cu anii trecuţi. Comisarii Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa (GMCJC) au efectuat acţiuni orientate pe controlul şi îndrumarea agenţilor economici în vederea respectării legislaţiei specifice în domeniul gestionării deşeurilor, ambalajelor, evacuării de ape uzate, salubrizarea plajelor, precum şi respectarea condiţiilor impuse prin autorizaţiile de mediu. “De la an la an primim din ce în ce mai puţine reclamaţii. Agenţii economici ştiu ce au de făcut şi respectă normele impuse de legile în vigoare. În perioada verii am efectuat pe litoral 406 verificări, fiind acordate doar 16 sancţiuni”, a declarat comisarul şef al GMCJC, Vasile Petro.

CONTROALE MIXTE GMCJC a organizat controale comune în cazul comisiilor mixte formate din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, Gărzii Financiare, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratului Teritorial de Construcţii. “Au fost efectuate controale în sudul litoralului, fiind vizate clădiri lăsate în paragină, unde au fost constatate cantităţi de deşeuri. Potrivit legii, deţinătorul de teren trebuie să se îngrijească de salubrizarea proprietăţii. În primă fază am impus termene de salubrizare. Pentru nerealizarea măsurilor, amenzile sunt cuprinse între 50.000 şi 70.000 lei”, a mai spus Petro. De la începutul anului şi până la 15 septembrie, GMCJC a efectuat 1.753 controale, acordând 35 avertismente şi 57 amenzi, în valoare de 771.000 lei.



12