În decurs de numai două zile, poliţiştii şi vameşii au confiscat bunuri în valoare de 65.000 de lei, în urma unor controale care i-au vizat pe transportatori. La acţiune au luat parte 32 de lucrători ai Poliţiei Rutiere şi ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi, comisari ai Gărzii Financiare, angajaţi ai Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, ai Autorităţii Rutiere Române şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi. Verificările au avut loc pe Autostrada A2 Bucureşti - Cernavodă, în staţia de taxare Feteşti, pe Drumul Naţional 2 A (Slobozia - Constanţa) şi în staţia de taxare Giurgeni - Vadu Oii. Autorităţile au avut ca obiectiv depistarea şoferilor de tiruri care nu respectă timpii de conducere, de odihnă şi de repaus şi verificarea documentelor de însoţire a mărfurilor. În urma acţiunii s-au retras 18 certificate de înmatriculare şi s-au confiscat bunuri estimate la suma de 65.000 de lei. În plus, oamenii legii au descoperit 155 de conducători auto care nu respectau legislaţia aflată în vigoare.