Suedia a decis să prelungească pentru încă şase luni, până în noiembrie, controalele temporare la frontiere, invocând motive de securitate, transmite dpa, potrivit agerpres.ro. „Vedem o ameninţare continuată în ce priveşte securitatea internă şi necesitatea de a controla fluxurile de oameni care călătoresc în Suedia”, a declarat ministrul justiţiei, Morgan Johansson, la postul naţional de radio.
În ultimii ani, „am asistat la un mare număr de atacuri teroriste în Europa, fiind şi noi afectaţi”, a mai afirmat Johansson, referindu-se la atacul comis de un solicitant de azil uzbec radicalizat, care a ucis cinci persoane în aprilie 2017 la Stockholm, la volanul unui camion furat.
Guvernul suedez urmează să informeze Comisia Europeană cu privire la această măsură, a precizat ministrul justiţiei. Potrivit lui Johansson, în fiecare săptămână între 150 şi 200 de persoane sunt oprite la controalele la frontieră.
Suedia a introdus aceste măsuri în noiembrie 2015, an în care a înregistrat un număr record de 163.000 de cereri de azil, care au pus presiune pe resursele autorităţilor locale şi pe capacităţile centrelor de primire.
Autorităţile de la Stockholm au prelungit ulterior controalele, invocând eşecul Uniunii Europene de a se dota cu o politică unică în materie de migraţie, dar şi necesităţi de securitate internă. Controalele la frontiera Suediei vizează terminalele de feribot din sudul ţării, unde ajung mulţi migranţi venind din Germania sau Danemarca, precum şi podul rutier şi feroviar care leagă Suedia de Danemarca peste strâmtoarea Oresund.