Controale și demiteri în administrația căminelor ”Ovidius”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prejudicii de 615.000 recuperate

Controale și demiteri în administrația căminelor ”Ovidius”

Eveniment 17 Iulie 2014 / 00:00 2082 accesări

Se cunoaște de ani buni faptul că locurile în căminele Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC) se obțineau nu doar pe merit, ci și prin relații, tinerii oferind celor direct implicați diverse recompense (bani sau alte bunuri). În fiecare început de an universitar, studenții care rămâneau fără un loc în cămin se plângeau de proasta organizare, de cozile imense la care stăteau și de faptul că cei din comisiile de cazare nu ofereau corect camerele din cămin. Nimeni nu poate nega haosul creat, dar și mafia, cum mulți o numeau, din interiorul administrației căminelor. Unii își luau locurile, cumpărate sau nu, după care le vindeau, cu știința, din nou, a celor de la administrație. Noul rector al UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină, vrea, s-ar părea, să pună punct acestei afaceri cu locurile studenților. Într-un comunicat de presă remis ieri de către UOC se arată că dezorganizarea din cămine a provocat pierderi financiare importante, fiind recuperate până acum 90% din datorii (615.000 lei). Rectorul UOC a dispus un control de evaluare a activității Serviciului Administrativ, Spații Învățământ, Cazare și Cantină, în perioada 1-10 iulie. ”S-au verificat aspecte legate de cazarea studenților și a cadrelor didactice și personalului auxiliar din UOC, dar și a altor categorii de persoane cazate în spațiile UOC. Comisia de audit a fost condusă de prof. univ. dr. Elena Condrea”, potrivit comunicatului.

PREJUDICIU Echipa de verificare a descoperit că, la sfârșitul lui 2013, existau numeroase restanțe la plata taxei de cazare și contracte de cazare încheiate/reziliate în mod eronat, fapt care a creat un prejudiciu însemnat pentru UOC. ”Ca măsură de îmbunătățire a modului de repartizare a locurilor în cămin, universitatea intenționează să implementeze un sistem de evidență informatizat și un sistem de acces în cămine pe baza unei cartele electronice”, mai arată comunicatul. Prorectorul responsabil cu relația cu studenții, absolvenții și cu formarea continuă, prof. univ. dr. Eduard Circo este cel care va urmări punerea în practică a recomandărilor comisiei. Același comunicat arată că în structura de administrare a căminelor s-au operat modificări, fosta conducere fiind demisă. Astfel, până la toamnă, administratorul celor patru cămine este Costel Canea (în 2009 - ales vicepreședinte pe probleme sociale în Sindicatul Liber al UOC), care va fi ajutat de Marian Anghelescu, Cosmin Murzea și Laura Bătrânu, toți cu experiență în serviciul administrativ. Odată cu începerea noului an universitar, vor fi desemnați doi administratori care vor avea în subordine toate căminele UOC, Pescărie 1 și 2 și Complexul ”Ovidius” C1 și C2, de pe b-dul Mamaia.

Taguri articol


12