Controalele la punctele de salvamar continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controalele la punctele de salvamar continuă

Politică 20 Iulie 2009 / 00:00 535 accesări

Reprezentanţii Grupului Operativ Temporar (GOT), constituit la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), în cadrul proiectului de investiţii în turism „Amenajarea centrelor de prevenţie, tratament medical primar şi a punctelor de salvamar pe litoral“, a organizat, sîmbătă şi duminică, mai multe controale în staţiunile de pe litoral avînd ca scop urmărirea respectării reglementărilor în domeniu de către salvamarii Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România (ANSPSR). Primul control desfăşurat vineri în staţiunea Eforie s-a soldat cu demisiile a patru dintre cei şase salvamari descoperiţi că nu respectau normele metodologice de desfăşurare a serviciului de salvamar. Sîmbătă, echipele GOT s-au deplasat în staţiunile Jupiter, Neptun şi Mangalia unde, potrivit reprezentantului ANSPSR, Adrian Păun, nu au fost descoperite nereguli. Duminică, verificările echipelor GOT au continuat în staţiunile Costineşti şi Năvodari, unde, de asemenea, nu au fost descoperite probleme din punctul de vedere al respectării metodologiei. Salvamarii din Costineşti s-au declarat mulţumiţi de dotarea pe care o au în prezent, afirmînd totuşi că în zona respectivă ar fi nevoie de un ski-jet, care ar fi folositor pentru salvarea persoanelor de la înec. Ei au reclamat că la punctul de prim ajutor s-au prezentat mai multe persoane care au suferit răni după ce s-au plimbat cu „banana”. Reprezentanţi firmelor care plimbau turiştii cu banana au declarat că turişti sînt cei care le solicită să facă anumite mişcări bruşte, pentru a-i dărîma de pe banană. „Înainte de a se urca pe banană noi îi punem să semneze că se suie pe propria răspundere, lucru care ne exonerează pe noi de orice vină în eventualitatea unor accidente“, a declarat reprezentantul societăţii. Reprezentantul ANSPSR, Adrian Păun, a declarat că, atît timp cît turişti semnează toate acele hîrtii fără a le citi înainte, nimeni nu poate fi tras la răspundere. „După cum bine se ştie, şi cei care merg cu hidrobicicletele trebuie să poarte veste de salvare. Sînt mulţi care nu le poartă, aici fiind numai vina lor în eventualitatea producerii unor accidente. Noi vrem să verificăm în primul rînd respectarea metodologiei în ceea ce priveşte efectuarea serviciului de salvamar. Din tot ce am verificat în acest weekend, în toate staţiunile, mai puţin Eforie Nord, am constatat că nu au fost probleme, lucru care nu poate decît să ne bucure. Acţiunile de control vor continua, pentru că ne dorim ca sezonul estival 2009 să treacă fără evenimente neplăcute“, a declarat Adrian Păun.



12