Inspectorii din cadrul Corpului de Control al Ministerului Economiei au sosit, ieri, la Constanţa, pentru a verifica modul în care au fost cheltuiţi banii din bugetul de protocol al societăţii constănţene Oil Terminal în perioada 2009 - 2011. Controlul a fost demarat ca urmare a auditului realizat de Ministerul Finanţelor la Ministerul Economiei şi la instituţiile din subordine, potrivit căruia, în perioada 2009 - 2011, în cadrul societăţii au fost făcute cheltuieli nejustificate. În urma verificării s-a constatat că au fost plătiţi 26.482 lei pentru bijuterii, 6.646 lei pentru obiecte din aur, butoni şi ace de cravată, 1.859 euro pentru un ceas de aur, 23.000 de lei pentru vinuri de colecţie, 2.574 euro pentru parfumuri şi 10.000 de lei pentru genţi de damă. „Astăzi (ieri - n.r.) au venit doi inspectori ai Corpului de Control al Ministerului Economiei, care vor analiza cheltuielile respective. Încă nu ştim cât timp va dura acest control, presupun că în două zile ar putea finaliza verificarea documentelor”, a declarat directorul Oil Terminal, Viorel Ciutureanu. Reamintim că, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din cadrul Oil Terminal, care a avut loc pe 17 august, acţionarii au decis tragerea la răspundere a fostei conduceri pentru modul în care a fost cheltuit bugetul de protocol al societăţii. Potrivit fostului manager general al companiei, Silviu Wagner, toate cheltuielile au fost realizate în limitele bugetului de protocol stabilit la nivelul companiei. „Este adevărat că în 2010 a fost achiziţionat un ceas, cu ocazia unui eveniment foarte important dintr-un stat cu care România are relaţii economice. Ceasul a fost dăruit unui oficial al statului respectiv. Acesta este modul în care se susţin legăturile economice la nivel internaţional, iar Oil Terminal are clienţi internaţionali. Toate cheltuielile au fost făcute în limita bugetului aprobat şi sunt justificate”, declara, la sfârşitul lui iulie, după ce datele auditului au fost făcute publice, fostul manager.