Control gratuit pentru depistarea cancerului de piele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Control gratuit pentru depistarea cancerului de piele

Sănătate 13 Mai 2014 / 00:00 1528 accesări

Din această lună şi până la finele lui iunie, în 32 de oraşe ale ţării, printre care şi Constanţa, vor fi organizate, în cadrul Zilelor Protecţiei Solare, consultaţii gratuite ale aluniţelor. Toţi cei care doresc o examinare de specialitate pot accesa adresa www.protectiasolara.ro. Campania are ca scop controlul gratuit al aluniţelor suspecte (care şi-au modificat forma, culoarea sau dimensiunea) şi educarea privind riscurile expunerii neprotejate la soare. O campanie similară s-a desfăşurat şi anul trecut, când au fost implicaţi 120 de doctori din 20 de oraşe, au fost distribuite 4.000 de broşuri despre melanom şi eşantioane de protecţie solară. Totodată, au fost controlaţi 2.000 de pacienţi, dintre care 36 au fost diagnosticaţi cu melanoame suspectate, 16 melanoame au fost îndepărtate chirurgical şi 11 carcinoame. „Anul trecut, într-o campanie de numai trei săptămâni, am schimbat radical soarta a 16 oameni. Numărul cazurilor de melanom a fost alarmant, de aceea suntem convinşi că proiectul nostru trebuie să devină anual”, a declarat Miruna Biziniche, brand manager La Roche-Posay România. Deşi melanomul malign este una dintre cele mai agresive tumori, 90% dintre cazurile depistate la timp sunt vindecabile. E timpul ca românii să îşi dea seama cât de important este să folosească protecţia solară. Un studiu recent arată că 30% dintre români nu folosesc niciodată protecţie solară, în condiţiile în care 35% dintre cazurile de melanom incurabil din Europa sunt în Europa Centrală şi de Est. De asemenea, un studiu efectuat pe o durată de 15 ani în Australia arată că persoanele care au aplicat zilnic un produs de protecţie solară au avut un risc mai scăzut de apariţie a melanomului. Constănţenii care doresc să se programeze pentru un control gratuit au la dispoziţie şapte cabinete medicale. Trebuie doar să acceseze linkul de mai sus şi să urmeze paşii programărilor.

Taguri articol


12