Doi inspectori ai Consiliului Superior al Magistaturii (CSM) au efectuat, marţi, un control inopinat la Tribunalul Constanţa. Conform vicepreşeşedintelui acestei instanţe, judecător Ciprian Coadă, inspectorii au fost trimişi după ce la CSM s-au înregistrat mai multe memorii şi petiţii referitoare la soluţionarea unor dosare civile aflate pe rolul Judecătoriei Constanţa, sesizări trimise de cîţiva justiţiabili nemulţumiţi de sentinţe. Cum au ajuns la sediul Palatului de Justiţie, inspectorii au cerut o întrevedere cu preşedintele Tribunalului Constanţa, magistratul Doina Drăgiunea. După ce şi-au declinat motivul vizitei, inspectorii au solicitat şase dosare civile aflate pe rolul Judecătoriei Constanţa, iar după ce le-au studiat, au părăsit instanţa fără a spune prea multe despre cele descoperite. „Acest gen de controale inopinate reprezintă o nouă manieră de lucru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Sigur vor mai exista şi alte astfel de controale. Ele vor viza managementul administrativ, modul de soluţionare al dosarelor, motivarea sentinţelor etc. De asemenea, şi conducerea instanţei va organiza controale inopinate prin asistarea la unele şedinţe de judecată, prin sondaj.”, a declarat judecătorul Ciprian Coadă, vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa.