Control intern la DIICOT!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dosare economice, în vizor

Control intern la DIICOT!

Eveniment 06 Ianuarie 2015 / 00:00 1241 accesări

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) este vizată, luna aceasta, de un control intern în legătură cu dosarele în care sunt instrumentate infracțiuni economico-financiare. Surse din cadrul DIICOT au declarat, pentru agenția de presă Mediafax, că aceste verificări au loc în fiecare an. Controalele efectuate au în vedere şi termenele de soluţionare a dosarelor aflate la Serviciul de combatere a infracțiunilor economico-financiare din cadrul DIICOT. În paralel, inspectorii judiciari fac mai multe evaluări la nivelul managementului DIICOT. Acțiunea Inspecţiei Judiciare se derulează după ce au apărut informaţii conform cărora, la nivelul conducerii DIICOT, ar fi fost făcute, de-a lungul timpului, mai multe intervenţii. Într-una dintre acestea este vorba despre omul de afaceri Ioan Niculae, care i-ar fi cerut fostului procuror-şef al DIICOT Alina Bica, prin intermediul mai multor persoane, să tergiverseze soluţionarea dosarului său, astfel încât faptele de care este acuzat să se prescrie. O altă dezvăluire se referă la Ovidiu Tender, care i-ar fi solicitat Alinei Bica să îl ajute să-şi construiască apărarea în aşa fel încât să aibă câştig de cauză într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi care fusese instrumentat de procurori DIICOT. Amintim că, pe 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare, supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.



12