Control la patiserii şi gogoşerii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Control la patiserii şi gogoşerii

Social 19 Septembrie 2012 / 00:00 492 accesări

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, recent, o acţiune tematică de control la nivel naţional cu privire la legalitatea comercializării, etichetării, prezentării şi publicităţii produselor de patiserie, a gogoşilor şi covrigilor. Au fost controlaţi 506 operatori economici, constatându-se abateri de la prevederile legale la un număr de 374 (aproximativ 74% dintre aceştia). A fost verificată o cantitate de aproximativ 14 tone de produse, dintre care la patru tone (29%) s-au constatat deficienţe. Comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 210 kg de produse de patiserie, covrigi şi gogoşi în valoare de 2.700 lei, cantitate ce era improprie comercializării şi consumului uman din cauza caracteristicilor organoleptice necorespunzătoare, a nerespectării condiţiilor de depozitare sau a datei durabilităţii minimale depăşită. De asemenea, au fost aplicate 403 sancţiuni contravenţionale dintre care 193 amenzi contravenţionale în valoare de 576.600 lei pentru încălcarea prevederilor legale şi 210 avertismente. (O.M.)

Taguri articol


12