CE vrea să controleze strict, în viitor, posibilitatea de reintroducere de controale la frontierele naţionale ale statelor din spaţiul Schengen, în special în cazul unui val masiv de imigraţie, se arată într-un proiect de reformă a guvernanţei Schengen, care va fi prezentat la 13 septembrie şi din care France Presse a obţinut o copie. Dezbaterea pe acest subiect a fost relansată în primăvară, în urma unei neînţelegeri între Italia şi Franţa pe subiectul câtorva mii de imigranţi tunisieini, care a făcut ca Parisul să reintroducă anumite controale la frontieră. În special sub presiunea Franţei, comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malstrom, a acceptat cu reticenţă în luna mai să lucreze la propuneri de reformare a sistemuluui de funcţionare a spaţiului Schengen, inaugurat în 1995. Obiectivul afişat a fost de a oferi statelor membre o libertate mai mare de acţiune, permiţându-le să restabilească temporar controale în cazul unei presiuni imigraţioniste puternice şi neaşteptate sau în cazul în care un stat de la frontiera externă a UE nu face faţă unei astfel de presiuni. Totuşi, propunerea riscă să nu fie satisfăcătoare pentru toate guvernele europene, mai scrie France Presse. În timp ce multe din statele membre vor să poată decide singure, cum se întâmplă în sistemul actual, ce permite o restabilire a controalelor în cazul unui atentat sau cu ocazia unui mare eveniment, cum ar fi un summit sau o competiţie sportivă, CE propune să aibă un rol cheie pentru a controla acest proces.
Conform noului proiect, în viitor, ţările vor trebui să facă o solicitare CE şi să o justifice. Cererea va fi apoi supusă aprobării majorităţii calificate a statelor UE, mai greu de obţinut decât majoritatea simplă. În prezent, ţările care vor să reintroducă anumite controale pot face acest lucru, fără autorizaţie. Noul proiect prevede însă că, în cazul unui eveniment neprevăzut, cum ar fi un val de imigraţie masiv, statele vor putea în continuare să reintroducă verificări la frontieră, însă numai pentru a perioadă de cinci zile. Ulterior, ele vor trebui să ceară permisiunea CE. Dorinţa Executivului european de a juca rolul principal în această problemă va duce însă la dezbateri dificile cu mai multe guverne, care trebuie să aprobe propunerea. Comisia propune şi întărirea capacităţii de intervenţie a UE în cazul în care un stat de la frontiera Schengen se arată incapabil să-şi supravegheze graniţele. O astfel de situaţie a fost întâlnită recent la frontiera dintre Grecia şi Turcia, lungă de 150 de km şi devenită principalul punct de trecere a imigranţilor ilegali spre UE. Pentru a preîntâmpina astfel de cazuri, CE vrea să poată trimite misiuni regulate de control la faţa locului şi să oblige statele vizate să-şi rezolve problemele.