Controlul averilor mari, amânat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controlul averilor mari, amânat

Economie 30 Aprilie 2011 / 00:00 671 accesări

Controlul persoanelor fizice cu averi mari, dar nejustificate, ar putea fi amânat din cauza lipsei de personal şi pregătirii insuficiente a inspectorilor, spun cei de la Fondul Monetar Internaţional (FMI). „Majoritatea posturilor din cadrul noului serviciu înfiinţat în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nu au fost ocupate, iar inspectorii existenţi nu au instruirea necesară pentru a folosi metodele indirecte de control. Astfel, programul Fiscului a fost amânat cu 60 - 120 zile, iar problema ar trebui rezolvată la reorganizarea instituţiei”, potrivit raportului FMI. Experţii Fondului mai spun că „nu a fost iniţiat şi nu există niciun plan concret” pentru asigurarea suportului IT necesar la controlul averilor mari. Potrivit scrisorii de intenţie a Guvernului către FMI, departamentul ANAF care se va ocupa de controlul averilor nejustificate ar trebui să fie operaţional până în luna august.



12