Controlul la ginecolog, o raritate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Inconştienţă, nepăsare sau neputinţă

Controlul la ginecolog, o raritate!

Sănătate 21 Mai 2011 / 00:00 687 accesări

Prevenţia este “sfântă”, spun mulţi doctori, însă puţini sunt cei care iau în calcul recomandările medicilor, fie din inconştienţă, fie din nepăsare, fie din neputinţă. Sfaturile date de către specialişti pacienţilor nu sunt niciodată suficiente, iar acest lucru este demonstrat de datele statistice întocmite, de fiecare dată, pe eşantioane reprezentative. Un ultim studiu ce a fost realizat de către GfK Heathcare, pe un eşantion de 526 de femei cu vârsta de peste 15 ani, atât din mediul urban, cât şi din rural, scoate la iveală date îngrijiorătoare. Sănătatea multor românce este în pericol având în vedere că ele abia dacă ajung o dată pe an la un consult de specialitate. Mai mult decât atât, unele n-au călcat niciodată la ginecolog.

UN SFERT DINTRE ROMÂNCE NU MERG NICIODATĂ LA UN CONTROL GINECOLOGIC, ÎN TIMP CE 22% DINTRE ELE AJUNG O DATĂ LA TREI LUNI SAU MAI RAR

Acelaşi studiu arată că doar 23% dintre femei merg o dată pe an la un control ginecologic şi doar 15% merg o dată la şase luni sau mai des. Aproape două treimi dintre femei vizitează întotdeauna acelaşi medic ginecolog, în special cele care locuiesc în zona urbană a Transilvaniei. 40% dintre cele care merg la acelaşi ginecolog ajung la acesta o dată pe an.

REPERCUSIUNI NEGATIVE. Medicii ginecologi spun că această situaţie poate avea repercusiuni negative în rândul multor femei, vizita la ginecolog, explică ei, fiind extrem de importantă, în acelaşi timp educativă. “Ginecologia are un foarte mare avantaj, respectiv acela de a “vedea” şi femei sănătoase. Ele cer relaţii despre metodele contraceptive, despre recomandări la menopauză sau în sarcină”, spune şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, totodată vicepreşedinte al Societăţii Române de Obstetrică Ginecologie, prof. univ. dr. Vlad Tica. Un simplu control la ginecolog poate depista, în fază incipientă, orice patologie, astfel încât, spune profesorul, şansele de tratare, cu reuşită maximă, să fie foarte mari,în comparaţie cu situaţia în care boala este „bine” instalată. De asemenea, dacă o afecţiune din sfera ginecologică este depistată în faza de început, se poate evita şi intervenţia chirurgicală, care constituie o „traumă” pentru pacientă.

AUTOCRITICĂ ŞI... TARIFE „PESTE MĂSURĂ”. Sunt medici care recunosc că dezinteresul femeilor faţă de consultul ginecologic este cauzat de proasta informare, şi ei fiind părtaşi la acest lucru. „Nu facem suficient pentru informarea populaţiei, avem nevoie de o campanie de informare puternică în rândul femeilor. Trebuie să ne gândim serios la acest lucru pentru că este de-a dreptul îngrijorător ce se întâmplă”, spune prof. univ. dr. Tica.

GINECOLOGII SUNT CONVINŞI CĂ UN ROL IMPORTANT ÎN CEEA CE PRIVEŞTE EDUCAREA FEMEILOR ÎL AU ŞI MEDICII DE FAMILIE

Trebuie luat în calcul şi faptul că sistemul privat în domeniul obstetricii şi ginecologiei nu este la „îndemâna” tuturor pacientele. În multe dintre situaţii, o simplă vizită la medicul ginecolog, care include o consultaţie, o ecografie, o „lamă” şi un test Babeş Papanicolau poate depăşi 450 de lei, ceea ce înseamnă aproape un salariu minim pe economie. Este una dintre explicaţiile pentru care unele femei nu trec pragul ginecologilor. Bineînţeles, la aceasta se adaugă multe altele, neglijenţă, nepăsare sau, pur şi simplu, preocupările financiare şi, implicit, cele familiale.

PAPILOMA VIRUS, O ENIGMĂ... În ceea ce priveşte gradul de informare în legătură cu papiloma virus (HPV), doar jumătate dintre femeile chestionate spun că au auzit de acest virus. Cele care au auzit sunt cu precădere femei din zona Munteniei sau locuiesc în oraşe mari, cu peste 200.000 locuitori, sunt absolvente de studii superioare, lucrează cu normă întreagă şi fac parte din categoria de vârstă 31-50 de ani. Tot cele care au auzit de HPV au un venit personal mediu lunar cuprins între 1.000 şi peste 2.000 lei şi utilizează internetul zilnic. Potrivit aceluiaşi studiu, 86% dintre femeile care au auzit de HPV ştiu că există o legătură între acesta şi cancerul de col uterin.



12