Controlul la gropile de gunoi continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controlul la gropile de gunoi continuă

Politică 05 August 2009 / 00:00 421 accesări

Controlul demarat în urmă cu aproximativ trei săptămîni de Garda Naţională de Mediu (GNM) - Comisariatul Judeţean Constanţa la depozitele de deşeuri neconforme de pe raza judeţului Constanţa a continuat şi în săptămîna trecută. „Am verificat 19 autorităţi publice locale şi am aplicat 13 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 72.000 lei. Controlul va continua şi în zilele următoare”, a declarat comisarul şef din cadrul GNM, Vasile Petro. În funcţie de gradul de finalizare a lucrărilor de închidere a gropilor de gunoi neconforme, primăriile au fost amendate cu 3.000 de lei (localităţile Nicolae Bălcescu, Aliman, Rasova, Independenţa, Crucea, Adamclisi, Ciocîrlia, Cobadin şi Băneasa), cu 10.000 lei (Albeşti, Siliştea şi Pantelimon) dar şi cu 15.000 de lei (Limanu). Primarul din localitatea Peştera a scăpat doar cu avertisment, pentru că reuşise să închidă 97% din depozitul de deşeuri. Au fost şi localităţi unde gropile de gunoi au fost închise în totalitate şi care au trecut cu brio verificarea GNM (Topalu, Deleni, Grădina, Fîntînele şi Mihai Viteazul).

Taguri articol


12