Controversata lege a muncii a fost adoptată definitiv în Franţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controversata lege a muncii a fost adoptată definitiv în Franţa

21 Iulie 2016 / 21:07 421 accesări

Noua legislație franceză a muncii - aflată la originea grevelor și manifestațiilor din ultimele luni - este adoptată oficial, întrucât nicio moțiune de cenzură nu a fost depusă împotriva guvernului social-democrat condus de Manuel Valls, care a promovat această inițiativă prin angajarea răspunderii, a anunțat joi președintele Adunării Naționale franceze, Claude Bartolone, transmite AFP.

Premierul Valls a salutat pe Twitter ceea ce a numit 'un mare pas pentru reformarea țării noastre: mai multe drepturi pentru salariați, mai multă vizibilitatea pentru întreprinderile mici și mijlocii, mai multe locuri de muncă'.

Însă revizuirea legislației muncii este contestată de sindicate, care consideră că ea este prea favorabilă angajatorilor în detrimentul salariaților și au anunțat că se vor mobiliza din nou după data de 15 septembrie.

Cât despre patronate, acestea au salutat în luna martie prima versiune a noii legi a muncii, dar au dezaprobat amendamentele aduse ulterior în urma presiunilor sindicatelor.

În parlament, dreapta reprezentată de formațiunea Republicanii (fosta Uniune pentru o Mișcare Populară), condusă de fostul președinte Nicolas Sarkozy, și stânga radicală s-au opus legii. Dar cu toate că și un grup de parlamentari din Partidul Socialist al actualului președinte Francois Hollande s-au pronunțat împotriva noii legi, totuși nu s-a reușit depunerea unei moțiuni de cenzură.

Taguri articol


12