Cântăreaţa americană Lady Gaga a fost victima unui atac informatic. Hackerii au preluat controlul asupra conturilor de Facebook și Twitter ale artistei și au promis iPad-uri gratuite fanilor. Peste 100.000 de fani ai cântăreţei au căzut pradă atacului de tip phishing realizat cu ajutorul conturilor celei mai urmărite persoane pe reţelele de socializare. Pe pagina de Facebook a artistei, care are peste 45 de milioane de fani, a fost postat un mesaj prin care se anunţa lansarea unui iPad special, ce va fi oferit gratuit fanilor Lady Gaga. Anunţul era urmat de un link ce redirecţiona utilizatorii către un site care cerea informaţii personale pentru înscrierea în concurs. Contul de Twitter al artistei trimitea, de asemenea, către falsul anunţ. În cea mai recentă postare a sa, Lady Gaga a spus că atacul asupra conturilor sale de social media a luat sfârşit.
Atacurile de tip phishing păcălesc utilizatorii să introducă informaţii personale, crezând că se loghează pe un site securizat, având ca scop colectarea acestor informaţii pentru accesarea conturilor private de e-mail sau Internet banking. Lady Gaga nu este singura vedetă internaţională ale cărei conturi au fost luate în vizor de hackeri. Experţii în securitatea informatică susţin că toţi artiştii urmăriţi de milioane de persoane pe reţelele de socializare sunt pasibili de astfel de atacuri, iar administratorii site-urilor respective ar trebui să ia măsuri pentru a se evita aceste situaţii.