Pedeliştilor nu le prieşte opoziţia. Ei erau obişnuiţi să strige “ciocu’ mic, acum suntem noi la putere”, iar acum înghit cu noduri impotenţa de a face “jocurile” ca altădată în Guvern. Pe lângă toate astea, nu au reuşit să explice de ce raportul Curţii de Conturi prezentat în Senat a scos la iveală cum s-au făcut praf peste 900 milioane de euro în timpul guvernării lor, cum ne-am ales cu terenuri de fotbal în pantă, cu piscine în sate părăsite sau săli de sport în localităţi locuite de bătrâni şi pârtii de schi pe bolovani. Dar cui îi mai pasă de astea când în partid se vorbeşte de schimbare şi se caută un soi de “Mesia” care să scoată partidul de la colţul de ruşine, unde a fost trimis de electorat? Toţi pedeliştii se perpelesc şi se dau de ceasul morţii în lupta pentru funcţii. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spune că e nevoie de organizarea Convenţiei Naţionale a partidului cât mai repede: \"O să le propun colegilor ca în Colegiul Director, care pregăteşte Consiliul Naţional de Coordonare din 23 februarie, să încercăm să comprimăm timpul, să aducem Convenţia cât mai aproape, să ne ocupăm cu toţii de construcţia partidului, pentru că, din păcate, unii dintre colegi au alte priorităţi\".
REZULTATE PROASTE Şi, pentru că alegerile locale parţiale de duminică din unele judeţe au scos din nou la iveală faptul că USL a “măturat” pe jos cu PDL, Blaga a mai spus că a analizat, până în prezent, aproape un sfert din organizaţiile judeţene şi că s-au luat “măsuri organizatorice” în majoritatea cazurilor. Probabil că şi aceste alegeri vor constitui unul dintre subiectele ce vor fi dezbătute la Consiliu. Fie vorba între noi, convocarea acestui for superior are acelaşi efect ca un algocalmin în cazul unei maladii incurabile, dar... Blaga a arătat că rezultatele alegerilor locale “nu sunt bune”, el afirmând astfel că sunt diferenţe mari între rezultatele din organizaţii şi asta arată ,,amploarea muncii\" care va trebui desfăşurată în fiecare filială. Întrebat dacă se aştepta la aceste rezultate, mai ales că în Olt PDL s-a clasat după PP-DD, liderul pedeliştilor a afirmat că “este un judeţ cu mari probleme încă din vara anului trecut şi va fi primul judeţ analizat\".
NECORELAREA PEDELISTĂ Totodată, întrebat de ce PDL nu a atacat la Curtea Constituţională Statutul parlamentarilor, Vasile Blaga a spus că pedeliştii nu au făcut-o pentru că a fost \"o necorelare între gupurile parlamentare care nu au sesizat că a fost vorba despre o procedură de urgenţă\". Declaraţiile lui Blaga au “atacat” şi subiectul raportului MCV. În opinia lui, PSD şi PNL greşesc prin faptul că vor să iniţieze la Bruxelles o serie de demersuri de protest faţă de modul cum arată raportul MCV, el reiterând că Victor Ponta şi Crin Antonescu ar trebui să iniţieze o dezbatere în Parlament pe baza acestui raport.