Conversia creditelor din franci elevețieni în lei, adoptată de comisiile de specialitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conversia creditelor din franci elevețieni în lei, adoptată de comisiile de specialitate

10 Octombrie 2016 / 20:40 457 accesări

Persoanele care au luat credite în franci elvețieni vor putea cere conversia în lei la cursul istoric cu două condiții: să aibă un grad de îndatorare de peste 50%, iar valoare creditului contractat să nu depășească 250.000 de euro.

Comisiile juridică și de buget finanțe ale Camerei Deputaților au dat raport de adoptare inițiativei legislative prin care băncile sunt obligate să convertească în lei creditele luate în franci elvețieni de persoane fizice. Două dintre cele mai importante amendamente aduse legii – conversia să se facă în lei, iar cursul de schimb să fie acela din momentul semnării contractului de credit – i-au aparținut deputatului PNL Daniel Zamfir.

În schimb, deputatul PSD Viorel Ștefan a propus două condiții limitative ale conversiei creditelor din franci în lei: debitorul să aibă un grad de îndatorare de peste 50% din venitul net, iar creditul contractat să nu depășească valoarea de 250.000 de franci elvețieni. Cele două condiții au fost adoptate cu voturile PSD și UDMR.

Raportul comisiilor juridică și de buget finanțe urmează să intre marți în dezbatere și vot final în plenul Camerei Deputaților, care este decizională în acest caz.

Taguri articol


12