Chiar dacă ziua de ieri a fost una morocănoasă spre după-amiază din punct de vedere meteo, dimineaţa a fost excelentă pentru a demonstra românilor din întreaga ţară că etniile din Dobrogea convieţuiesc foarte bine şi că tradiţiile şi obiceiurile pot fi respectate şi apreciate deopotrivă. Totul s-a petrecut în cadrul celei de-a patra ediţii a manifestării „Convieţuire interetnică, pe plaiuri doborgene“, organizată la Cumpăna de către administraţia locală. Dis de dimineaţă, sala Casei de Cultură din localitate a fost neîncăpătoare pentru reprezentanţii etniilor conlocuitoare din judeţele Constanţa şi Tulcea: turci, tătari, armeni, albanezi, bulgari, eleni, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, ruşi-lipoveni, aromâni, care au demonstrat de-a lungul anilor că pot locui şi convieţui în pace pe acelaşi pământ. Şi cum de la orice manifestare de gen nu lipsesc muzica, distracţia şi mai ales mâncarea, gospodinele turce, tătăroaice, aromânce, lipovence şi românce din Techirghiol, Amzacea, Tulcea, Măcin, Mangalia, Independenţa, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Ghindăreşti, Sarighiol de Deal, Cumpăna, Valu lui Traian, Tuzla, Murfatlar, Eforie Sud, Lumina, Agigea, 2 Mai, Castelu, Cobadin, Ovidiu, Topraisar, Medgidia, Ciocârlia, Babadag au prezentat o vastă paletă de preparate din bucătăriile tradiţionale. „Arta culinară reprezintă tezaurul cultural al fiecărei etnii. Dobrogea este un model de armonie în privinţa etniilor conlocuitoare. Evenimente ca cel de acum dovedesc că în teritoriu se păstrează cel mai bine tradiţiile şi obiceiurile şi de aceea trebuie să promovăm astfel de acţiuni şi să încercăm să atragem cât mai mulţi turişti“, a declarat senatorul Alexandru Mazăre.
MUZICĂ, DAR ŞI SPORT Nu doar mâncarea a atras atenţia celor prezenţi. Pe scena Casei de Cultură au evoluat ansamblurile: „Kardelen”, „Româncuţa”, „Muguraşii Cumpenei”, „Karadeniz”, Dansul Sportiv „Cansu” şi Şcoala de Balet „Nicolae Spirescu”, din Cumpăna, „Elpis” din Constanţa, „Dor”, din Sarighiol de Deal, „Ildâzlar”, „Kanara”, „Novasiolki”, „Narenler”, „Kainanalar”, „Kaytarma”, „Mlădiţe dobrogene”, „Armâni di vâr chirol” şi mulţi alţii. Şi pentru că de la astfel de acţiuni nu puteau lipsi concursurile sportive, cei prezenţi al Cumpăna au putut privi Kureşul - tradiţionalele lupte tătăreşti.