Dacă Traian Băsescu şi Victor Ponta tot nu au ajuns la o concluzie, nici după întâlnirea de la Cotroceni, în legătură cu atribuţiile constituţionale ale fiecăruia în ceea ce priveşte reprezentarea României la Bruxelles, atunci nu are rost să comentez în continuare acest subiect, până când nu vom asista la deznodământul polemicii dintre preşedinte şi premier, indiferent care va fi aceka. Am spus în editorialul de ieri ce este mai important pe această temă.

Acum, la ordinea zilei sunt convulsiile din tabăra democrat-liberală. Dacă la USL nu a curs şampania, din motive de criză, cum spunea Victor Ponta, la PDL, în schimb, a curs sânge, metaforic vorbind, iar această „hemoragie politică” bănuiesc că va mai continua. Au avut loc demisii (nicidecum suficiente, în opinia lui Radu Berceanu, care pare cel mai radical şi cel mai vocal!) din funcţii de conducere de la vârful partidului, precum în cazurile Elena Udrea, Gh. Ştefan, Cristian Poteraş, Gh. Flutur şi alţii, după cum aţi văzut. S-au „depus” şi mandate (asta este cea mai mare ipocrizie politică într-un partid, dar nu am timp să insist!), aşa cum a făcut Monica Macovei, dar au avut loc şi dezertări, pur şi simplu, ca în cazul senatoarei cu nume istoric Sorina Plăcintă, ce a trecut la liberali, deşi mai este încă mânjită cu portocaliu pe coate... în fine, e deranj mare!

Nici Emil Boc „nu se simte prea bine”, conform glumei, dar trage de timp. De fapt, aici e buba, căci radicalii vor congres imediat, iar tabăra cealaltă vrea o amânare până după alegerile din toamnă. Ar fi fatal! Dacă PDL nu-şi schimbă până atunci numele şi figurile din fruntea partidului, riscă ratarea parlamentului...