Cooperare judiciară bilaterală între Parchetul român şi cel din Palestina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PÎCCJ

Cooperare judiciară bilaterală între Parchetul român şi cel din Palestina

Justiție 26 Iulie 2017 / 14:36 774 accesări

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) va coopera cu Parchetul General din Palestina, un memorandum privind cooperarea judiciară bilaterală fiind semnat de reprezentanții celor două părți. Potrivit unui comunicat emis, miercuri, de PÎCCJ, procurorul general Augustin Lazăr s-a întâlnit, marți, la sediul instituției, cu procurorul general al Palestinei, Ahmad B. Binhamad, după discuțiile dintre cele două părți fiind semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea judiciară bilaterală între cele două structuri de parchet. "Potrivit Memorandumului, cele două parchete vor coopera, în limitele competențelor lor, cu privire la asistența judiciară în materie penală, în domenii precum lupta împotriva criminalității organizate transnaționale, terorismului, corupției, cybercrime și alte forme grave de criminalitate și se vor consulta reciproc cu privire la aspecte de legalitate apărute în cursul transmiterii/executării unor cereri de asistență", se arată în comunicat. La întrevedere au mai participat Laura Oprean, prim adjunct al procurorului general, Bogdan Licu, adjunct al procurorului general, Alexandru Fîciu, procuror șef al Serviciului de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe, și Nadina Spînu, procuror în cadrul aceleiași structuri. Din delegația străină au mai făcut parte Fuad Kokaly, ambasadorul Palestinei la București, consilierul Assem Kordi și doi procurori.



12