Biroul de Cooperare Transfrontalieră Năvodari - Kavana a fost inaugurat ieri, cînd a fost marcată şi lansarea oficială a proiectului “Năvodari - Kavarna: Dezvoltare locală conjugată şi cooperare”. Proiectul beneficiază de sprijin financiar din partea UE prin acordarea unei finanţări în ...
Muzeul de Artă din Constanţa, Muzeul „Dunării de Jos“ din Călăraşi şi Galeriile de artă Silistra şi Ruse au încheiat un protocol de colaborare privind implicarea comună în proiectul cultural „Spiritul Dunării“, programat să debuteze în luna august. Activităţile pregătitoare ...
Ieri a fost lansată prima licitaţie deschisă de proiecte pentru cele trei axe prioritare din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 suma totală alocată fiind de peste 16 milioane euro. Licitaţia a fost organizată de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi ...
Ziua de 22 aprilie, devenită simbol al responsabilităţii civice în domeniul protecţiei mediului, a fost sărbătorită pentru prima oară în 1970, în SUA, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arăta faţă de mediu. Două decenii ...
La începutul acestei săptămîni au avut loc la Dobrich, Bulgaria, lucrările de demarare a unui proiect european transnaţional la care va participa şi Liceul Teoretic “Ovidius”. Liceul a fost reprezentat de cei doi profesori implicaţi în dezvoltarea acestui proiect, prof. Cristina Anghel şi prof ...
O comisie a Prefecturii Constanţa, condusă de subprefectul Adrian Nicolaescu şi şeful serviciului Integrare europeană şi cooperare transfrontalieră, Ileana Gugoaşă, s-a deplasat ieri în localitatea Topalu, unde a participat la o dezbatere cu privire la accesarea fondurilor structurale, sub egida ...
Peste 300 de protestatari au atacat, ieri, ambasada SUA din Belgrad, cu bîte şi bare de metal, în semn de protest faţă de independenţa Kosovo. Poliţia nu a intervenit în timp ce protestatarii, în special tineri care purtau măşti, au distrus două gherete de pază amplasate în faţa clădirii din centrul ...
La începutul lunii martie se va inaugura, la Constanţa, Centrul de informare Europe Direct. Reprezentanţii Comisiei Comunităţilor Europene şi ai Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Constanţa au semnat, luna trecută, acordul cadru de subvenţie de funcţionare ...
Din data de 1 decembrie 2007 s-a demarat un proiect intitulat „Înfiinţarea unui Centru de cercetări bulgaro-român pentru turism sustenabil”, care şi-a propus să utilizeze potenţialul academic şi de afaceri din România şi Bulgaria, în scopul dezvoltării unui turism durabil. Proiectul se va ...
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, a pus, ieri, bazele unui proiect de promovare pe internet a unor importante obiective turistice de la Dunărea de Jos. Potrivit directorului instituţiei muzeale de la malul mării, dr. Constantin Chera, vor fi realizate ...
Directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, dr. Constantin Chera, alături de doi specialişti din cadrul instituţiei muzeale, Gheorghe Papuc şi Cristina Talmaţchi au fost, miercuri, la Silistra, în Bulgaria, pentru a discuta programul de desfăşurare a acţiunilor din cadrul ...
Autorităţile publice locale sau judeţene interesate trebuie să trimită solicitările pentru proiecte în baza Programului Phare CBC 2006, pînă la 29 ianuarie 2008. 29 ianuarie este, de fapt, data la care solicitările trebuie să fie primite de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi ...
Comisia Europeană a aprobat, săptămîna trecută, Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră între România şi Bulgaria. Programul va fi lansat oficial în luna ianuarie a anului viitor, pentru perioada 2007 - 2013, şi va beneficia de un buget de 262 de milioane de euro. Din totalul fondurilor de 262 ...
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa a fost clasificat, în luna noiembrie, în categoria muzeelor de importanţă naţională, potrivit unei Hotărîri de Guvern. Pentru a realiza o bună promovare a patrimoniului arheologic al muzeului şi peste hotare, directorul instituţiei constănţene ...
Primăria Mangalia a lansat ieri proiectul „Centru de Dezvoltare a Turismului Transfrontalier România - Bulgaria”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Phare. La lansare au participat reprezentanţi ai beneficiarului local şi partenerilor, reprezentanţi ai finanţatorului, companiilor de ...
Cea de-a 11 ediţie a Zilei Mării Negre a fost un prilej pentru autorităţile locale, reprezentanţii statelor riverane Mării Negre şi ai Congresului Puterilor Locale şi Regionale din cadrul Comisiei Europene (CPLRCE), de a-şi reitera susţinerea faţă de înfiinţarea Euroregiunii Mării Negre. La ...