În acest sfârşit se săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa şi I.S.U. Constanţa, vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine la o serie de evenimente publice organizate ...
INCDM găzduiește Cea de-a Șasea Întâlnire a Grupului de Lucru pentru Marea Neagră al Comisiei Generale pentru Pescărie de la Marea Mediterană (GFCM).În perioada 13-16 iunie 2017, la sediul INCDM „Grigore Antipa“ din Constanța se reunesc o serie de experți în domeniul ...
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de lipsire de libertate și viol, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, Secția 4 Poliție, l-au depistat pe cetățeanul polonez W.M., în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Astfel, la data de ...
Uniunea Europeană și China au anunțat vineri la Bruxelles că urmează să-și intensifice cooperarea în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice, anunț ce survine la o zi după decizia președintelui american Donald Trump de retragere a SUA din Acordul de la Paris, relatează ...
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că Rusia și NATO trebuie să coopereze în lupta împotriva terorismului, deoarece, dacă nu vor face aceasta, atunci vor fi mai multe atacuri, relatează agenția Reuters. Liderul de la Kremlin s-a exprimat în cadrul Forumului Economic ...
Moscova ar putea contracara în curând instalarea de baze militare în apropierea frontierelor Federației Ruse de către SUA și aliații lor europeni prin construirea unor uzine de armament în imediata apropiere a Statelor Unite ale Americii, scrie luni în pagina sa electronică portalul ...
Un oficial rus a declarat pentru agenția TASS că președintele american Donald Trump îl va primi pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov miercuri la Casa Albă, conform programului oficial al liderului american. Întrevederea a fost confirmată de presa de stat rusă, transmite DPA. Convorbirile dintre ...
Un bărbat de 59 de ani, condamnat în 2001 pentru tentativă de omor, a fost adus în ţară, de o escortă a Poliţiei Române, acesta fiind urmărit internaţional din categoria „most wanted”. Potrivit Poliţiei Române, o escortă formată din polițiști din cadrul Centrului de ...
Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie din Serbia au extins cu 40 de zile, la cererea României, termenul limită pentru trimiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă, a declarat Bojana Stankovici, purtătorul de cuvânt al instanţei, citată de agenţia Tanjug. Purtătorul de ...
Consiliile județene din partea de vest a țării vor beneficia de sprijinul Ministerului Sănătății pentru elaborarea și depunerea unor proiecte transfrontaliere în domeniul sanitar, astfel încât să fie evitate problemele ce ar putea apărea odată cu deschiderea liniilor de finanțare, la 1 ...
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a trimis o cerere către Guvernul Statelor Unite ale Americii în care își exprimă disponibilitatea de a cumpăra rachete de tip Patriot, urmând ca procedurile de achiziție să fie demarate anul acesta, transmite instituția. Secretarul de stat în MApN ...
China dorește să coopereze cu Rusia pentru "a contribui la aplanarea pe cât de repede posibil a situației" din jurul Coreei de Nord, a declarat ministrul de externe chinez Wang Yi omologului său rus Serghei Lavrov, informează sâmbătă AFP. "Obiectivul comun al țărilor noastre este de ...
Trimisul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a îndemnat miercuri SUA și Rusia să ajungă la o înțelegere cu privire la calea ce ar trebui urmată pentru a pune capăt războiului în Siria și pentru a pregăti terenul pentru o 'veritabilă negociere', informează AFP. Staffan ...
Siria și Coreea de Nord luptă împotriva "ambiţiilor nebunești" ale Marilor Puteri care vor să subjuge toate țările și să le priveze de dreptul la autodeterminare, suveranitate națională și securitate, afirmă președintele sirian, Bashar al-Assad, într-o telegramă cu ocazia ...
Moscova trebuie să decidă dacă își dorește o relație de cooperare sau una de competiție cu Washingtonul, a declarat Herbert McMaster, consilier prezidențial pentru Siguranță Națională, adăugând că Rusia poate fi parte a soluției sau poate să continue campania de subminare a intereselor ...
Premierul britanic, Theresa May, a publicat joi un articol în șapte cotidiane europene pentru a explica despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană, parte a unei ofensive diplomatice de îmbunătățire a imaginii înainte de începerea efectivă a negocierilor, potrivit AFP. Ea a ales ...