Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a cerut guvernelor să pună la punct „un nou multilateralism” care să includă oraşe şi companii, în încercarea de a soluţiona provocările de genul creşterii inegalităţii veniturilor. Deşi preocuparea imediată a factorilor de decizie o reprezintă reducerea datoriilor şi consolidarea sistemelor bancare afectate de criza financiară din 2008, trebuie abordate şi provocările pe termen lung, a declarat Christine Lagarde într-un discurs ţinut la Richard Dimbleby Lecture din Londra. Acest lucru înseamnă ajustarea la creşterea şi îmbătrânirea populaţiei, depăşirea efectelor încălzirii globale şi reducerea inegalităţii veniturilor.
Directorul FMI a apreciat că proliferarea legăturilor financiare şi comerciale globale în ultimul deceniu, combinată cu apariţia unor economii emergente importante, cere o mai mare colaborare globală, pe care a numit-o „un nou multilateralism”. „Având în vedere curentele care vor domina în următoarele decenii, oare avem de ales? Un nou multilateralism nu este negociabil”, a afirmat Christine Lagarde. De asemenea, şeful FMI, care anterior a ocupat funcţia de ministru francez de Finanţe, a cerut un sistem financiar care deserveşte economia productivă mai degrabă decât propriile scopuri, adăugând că nicio ţară nu poate face faţă singură modificărilor climatice şi inegalităţii. „Lupta împotriva modificărilor climatice va cere efortul concertat al tuturor factorilor: guverne, oraşe, corporaţii, societatea civilă şi chiar şi cetăţeni privaţi, a afirmat Christine Lagarde.
Apelul directorului FMI pentru o cooperare mai strânsă între instituţiile monetare, care să fie conştiente de impactul potenţial al politicilor lor asupra altor state, vine într-un moment în care decizia Rezervei Federale americane de a-şi reduce stimulentele monetare a provocat tensiuni pe pieţele emergente. Băncile centrale din Turcia, India şi Africa de Sud au majorat masiv dobânda de bază, în ultima săptămână, în încercarea de a controla tendinţa de depreciere a monedelor lor.