Ministrul chinez de Externe, Yang Jiechi, a cerut, vineri, coordonare mondială pentru a evita o înrăutăţire a crizei datoriilor în SUA şi în UE. Yang a avertizat că problema datoriilor suverane nu este controlată încă în UE, existând riscuri în privinţa situaţiei financiare a SUA, motiv pentru care şi-a exprimat dorinţa ca SUA să poată pune în mişcare politici monetare responsabile, pentru a menţine tendinţa de însănătoşire a economiei mondiale. Guvernatorul Băncii Populare din China, Zhou Xiaochuan, a salutat acordul stabilit pentru rezolvarea crizei datoriilor dar a dat asigurări că va urmări cu atenţie punerea în practică a acestui pact. Xiaochuan a semnalat, în acelaşi timp, că sentimentul de incertitudine pe piaţa americană a bondurilor afectează stabilitatea mondială din acest sector.
Cutremur la burse Bursa din New York şi-a încheiat, joi, cea mai proastă zi de după izbucnirea crizei financiare. Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu peste 500 de puncte (4,3 %), ajungând la 11,384, după 22 octombrie 2008. Bursele asiatice au înregistrat şi ele o cădere record, joi, urmând aceeaşi traiectorie ca acele europene şi americane. Bursa japoneză Nikkei a încheiat ziua cu o pierdere de 3,7%. Scăderi masive au înregistrat şi bursele din China, Hong Kong, Coreea de Sud şi Singapore. Cutremurul de pe burse are la bază temerile tot mai mari ale investitorilor că SUA ar putea intra în recesiune, dar şi neliniştile cauzate de criza datoriilor în Europa. Pe fondul crizei de pe bursele din întreaga lume, cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi premierul spaniol, Luis Zapatero, vor avea o conferinţă telefonică despre Zona Euro. Şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, doreşte rediscutarea pachetului de susţinere europeană, respectiv o majorare a valorii lui, în contextul problemelor cu care se confruntă Spania şi Italia.
Miliardarii din SUA sar în ajutor Americanii bogaţi încearcă să vină în ajutorul economiei ţării lor. O puternică mişcare filantropică pare că pune stăpânire pe marii patroni din SUA, în timp ce ţara se află în cel mai grav impas economic din istoria ei. Mai mulţi americani bogaţi, reuniţi în cadrul grupului Patriotic Millionaires for Fiscal Strength, fac apel la bunul simţ al Guvernului, îndreptând cu abilitate atenţia aleşilor spre impozantele lor portofolii, scrie săptămânalul ”Le Point”. Într-o petiţie adresată Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, la 21 iulie, ei propuneau Guvernului să le majoreze mai degrabă impozitele decât plafonul datoriei. Ei cer ca statul să se concentreze asupra particularilor cu venituri mai mari de un milion de dolari pe an, adică aproape 1% din populaţie. Acest grup, ale cărui impozite nu au fost niciodată atât de mici în ultimii 60 de ani, arată că opinia publică este extrem de favorabilă acestei măsuri. Iniţiativa lor ar putea aduce între 500 şi 600 de miliarde de dolari, timp de zece ani. Aceşti contribuabili bogaţi, cărora li s-au alăturat mai mulţi actori de cinema, cu Matt Damon în frunte, afirmă că au beneficiat de reduceri fiscale moştenite de la George W. Bush, apoi consolidate în regimul lui Obama. Unii spun că au economisit aproape 10 milioane de dolari. În 2010, 57 de miliardari americani, reuniţi sub conducerea lui Warren Buffett şi Bill Gates, şi-au exprimat dorinţa de a da jumătate din averile lor pentru acţiuni caritabile.
Ajutor de la BCE Pentru a mai reduce tensiunile pe pieţele financiare, şeful BCE, Jean-Claude Trichet, a anunţat că instituţia va acorda băncilor o ofertă de refinanţare deosebit de avantajoasă în următoarele şase luni, pentru a acoperi necesarul de lichidităţi din sectorul bancar. Oferta va intra în vigoare de marţi, 9 august. BCE ajută astfel băncile, care s-au confruntat cu dificultăţi în obţinerea de bani lichizi din pieţe, având în vedere că deţin numeroase obligaţiuni emise de statele europene aflate în crize ale datoriilor. Surse din pieţe spun chiar că BCE s-ar fi decis din nou să cumpere obligaţiuni de stat emise de aceste ţări cu probleme, tot cu scopul de a linişti pieţele şi de a evita intrarea statelor respective în incapacitate de plată.
Ex foto: ”Nesiguranţa este la cote înalte iar riscurile de limitare a creşterii economice în Zona Euro au crescut”, a arătat şeful BCE, Jean-Claude Trichet, precizând că economia uniunii monetare a înregistrat un avânt mai moderat în ultima perioadă.