Jaf ca-n codru în... pădurea Neptun. S-a petrecut ieri, în jurul orei 13.00, iar hoţul a fost prins de un echipaj de jandarmi, care patrula în apropierea unui complex hotelier din staţiunea cu acelaşi nume. Militarii spun că l-au depistat pe Alexandru B., de 61 de ani, din comuna 23 August, în timp ce tăia un copac cu un topor. În clipa în care a fost surprins, bărbatul apucase să doboare deja şapte pomi, pe care îi încărcase în căruţa cu care venise la furat. Audiat de jandarmi, individul a declarat că dorea să vândă pomii unor vecini, care aveau nevoie de lemne pentru foc. Alexandru B. a spus că nu are loc de muncă iar banii pe care i-ar fi primit pe copacii tăiaţi l-ar fi ajutat să-şi hrănească familia, care trăieşte într-o sărăcie lucie. Jandarmii au predat pomii unui angajat al Ocolului Silvic Neptun şi i-au întocmit lui Alexandru B. actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia. Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu suspectul în stare de libertate.