Coperta noului album Spice Girls, creată din pietre preţioase de două milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coperta noului album Spice Girls, creată din pietre preţioase de două milioane de dolari

Monden 23 August 2007 / 00:00 617 accesări

Fetele de la Spice Girls au folosit pietre preţioase în valoare de două milioane de dolari pentru designul copertei albumului “Greatest Hits” pe care îl vor lansa la finalul anului.

Cuvîntul “Spice” va apărea pe copertă pe fond alb, ca o replică la primul album al trupei. Fiecare literă de pe prototipul copertei va fi decorată cu un alt fel de piatră preţioasă şi va reprezenta una dintre componentele trupei. Litera “S”, care o reprezintă pe Victoria Beckham, este realizată din chihlimbar, “P”-ul, pentru Emma Bunton, din rubine, iar Mel C e reprezentată prin litera “I”, din diamante. Gery Halliwell este reprezentată prin safirele din litera “C”, în timp ce “E”-ul pentru Mel B e desenat cu smaralde. Cei care au văzut deja prototipul copertei viitorului album sînt de părere că este vorba despre ceva simplu şi stilat şi că probabil este una dintre cele mai scumpe coperte de album realizate vreodată.

Trupa Spice Girls, care a anunţat în iunie că se va reuni pentru un turneu mondial, va avea 15 spectacole, în oraşe de pe cinci continente. Turneul va începe în decembrie, la Vancouver, în Canada şi se zvoneşte chiar că vor fi adăugate noi date. Presa a scris recent că fetele au rugat-o pe Donatella Versace, un fan al trupei, să le creeze ţinutele vestimentare de scenă, care vor costa peste 400.000 de dolari.

Taguri articol


12