Un autoturism care circula pe strada Dezrobirii din Constanţa, a intrat, ieri, în plin în trei elevi ai Şcolii Generale Nr. 23 care traversau pe trecerea de pietoni din dreptul unităţii de învăţămînt. Martorii spun că, după accident, şoferul a fugit abandonînd victimele în mijlocul străzii, iar ei au apelat numărul de urgenţă 112, au chemat o ambulanţă şi au transmis poliţiştilor numărul de înmatriculare al autoturismului implicat în accident. Cei trei elevi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa, însă medicii spun că starea lor este bună, iar rănile suferite nu sînt grave. Cu ajutorul datelor de primite de la martori, oamenii legii au reuşit să îl identifice pe şoferul fugar, Laurenţiu Clim, proprietarul maşinii Opel Omega, înmatriculat TL 22 CLA. Ofiţerii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, au luat numărul de telefon al şoferului din baza de date a Poliţiei şi cînd l-au sunat acesta le-a spus poliţiştilor că se află în Mangalia şi că se va prezenta la sediul SPR în cel mai scurt timp. Ajuns la sediul Poliţiei Rutiere, Clim le-a declarat oamenilor legii că după ce i-a lovit pe cei trei elevi a oprit, dar a văzut că aceştia nu au păţit nimic, şi a plecat mai departe. Oamenii legii spun că lui Laurenţiu Clim i-a fost suspendat permisul de conducere şi este cercetat pentru fugă de la locul accidentului pentru care riscă să primească pînă la cinci ani de închisoare.