Copii botezaţi de Sfânta Maria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copii botezaţi de Sfânta Maria

Social 12 August 2011 / 00:00 802 accesări

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 15 august sărbătoarea Sfânta Maria Mare. Cu acest prilej, credincioşii sunt invitaţi să participe la Sfânta Liturghie, la Hramului Bisericii “Adormirea Maicii Domnului“ din comuna Cumpăna începând cu ora 8.00. Totodată, de la ora 11.00, cinci copii aflaţi în asistenţă maternală, vor primi Taina Sfântului Botez, sujba fiind oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Naşii care le vor veghea drumul în viaţă micuţilor sunt oameni cu credinţă şi cu dragoste faţă de semeni, printre aceştia fiind şi membri ai Clubului Rotary Pontus Euxinus Constanţa. Credincioşii care vor participa la acest periplu duhovnicesc vor fi ajutaţi în rugăciunea lor de Veşmintele Sfintei Cuvioase Paraschiva, depuse în Biserica Parohială al cărei Hram îl sărbătorim – Adormirea Maicii Domnului.



12